Am mancat vegan timp de o saptamana

Timp de o săptămână am renunțat la produse de origine animală (carne, ouă, lapte și produse lactate) și am mâncat vegan…sau de post, ca să nu-i ,,pornim” pe cei care sunt împotriva acestui termen sau împotriva acestei diete.

#1Week of vegan food challenge

De ce am facut asta + cateva observatii

1. Am vrut să văd care este reacția oamenilor când le spun că fac această provocare de #1WeekOfVeganFood. Am avut parte de câteva reacții negative: ,,De ce îți faci asta?”, ,,Eu te știu cu carne, de ce renunți la ea?”. Dar au fost mai mulți cei care m-au încurajat și mi-au dat sfaturi.

Până și mama și bunica n-au prea înțeles de ce fac asta: ,,Și ce-o să mănânci toată săptămâna, numai ierburi?”. Apoi le-am explicat că atunci când țineau post, ele de fapt mâncau vegan și s-au liniștit, amintindu-și ce preparate delicioase se pot face și fără produse de origine animală.

Se pare că lumea asociază termenul ,,vegan” cu o alimentație bazată pe ierburi. NU! A mânca vegan înseamnă a avea o alimentație bazată pe hrană de origine vegetală (plant based diet). Și aici mă refer la tot ce ține de:

  • Legume: salate verzi, roșii, castraveți, ardei, dovlecel, vânătă, păstăi verzi, ceapă, usturoi, cartof, broccoli, conopidă, varză + toate rădăcinoasele: morcov, păstârnac, pătrunjel, sfeclă (lista e lungă, gândiți-vă la toate legumele)
  • Leguminoase: linte, năut, fasole, soia
  • Cereale – de preferabil în forma integrală: grâu, cușcuș, quinoa, orez, ovăz, secară, porumb (+ produsele obținute din aceste cereale: făină, paste etc.)
  • Fructe (imaginează-ți toate fructele)
  • Fructe cu coajă lemnoasă sau oleaginoase: nucă, alune, migdale, fistic, caju etc.
  • Seminte: in, dovleac, floarea soarelui, chia, cânepă

Dacă te uiti un pic la listă nu e chiar așa de rău, nu?  

2.  Sunt un mare fan al brânzeturilor și după multe observații asupra a ceea ce mănânc deobicei, mi-am dat seama că la 2 din 3 mese principale ale zilei aveam ceva produse lactate în farfurie. Și nu că ar fi rău în asta, nu am nicio problemă, nu-mi crează discomfort, însă voiam să văd dacă pot să resist o săptămână fără telemea, cottage cheese, iaurturi, feta, parmezan etc. Și am rezistat, se poate. Ba chiar și cafeaua am băut-o fără lapte.

Observație: o singură dată am băut cafea cu lapte de soia în oraș. Sunt opțiuni și pentru vegani în majoritatea cafenelelor, trebuie doar să întrebați. Sau să alegeți o cafea simplă, fără lapte. Eu am băut la Meron (Cluj-Napoca) și pentru laptele vegan trebuie să plătești 2 sau 3 lei în plus. Cumva mi se par ,,discriminați” veganii din acest punct de vedere, dar nu comentez mai mult.

3.  Digestia a fost normală pe parcursul săptămânii și nu m-am balonat deloc, deși am mâncat destul de multe alimente bogate în fibre, de exemplu leguminoase: năut, linte, fasole. Explicația cred că ar fi și faptul că eu mănânc destul de des aceste leguminoase, așadar organismul meu este obișnuit și cu astfel de alimentație

Eu mănânc vegan involuntar. Oricât de mult mi-ar plăcea carnea și produsele lactate, ador mâncarea vegană, bazată doar pe alimente de origine vegetală. Pe blog am o grămadă de astfel de retețe, pe care vi le recomand cu mare drag.

4.  Nu am mâncat mai puțin. Scopul acestei săptămâni de ,, #1WeekOfVeganChallenge” nu a fost de a slăbi. Am mâncat în continuare destul de mult, astfel încât să-mi acopăr nevoile calorice. Mi-am calculat caloriile doar în primele două zile și ajungeam la 1600-1700, adică la fel cât mănânc și în general. Probabil au fost zile în care eram sub 1600 kcal, dar nu simțeam că îmi este foame și nici n-am deschis frigiderul la 12 noaptea.

5.  A mânca vegan nu te costă o căruță de bani așa cum mulți cred. Bine, asta dacă nu mănânci în fiecare zi avocado, cartofi dulci și alte ,,super-foods”: nuci, semințe, quinoa etc. ,,Super-foods” pot fi și cartofii albi, fasolea, orezul, știți și voi, alimente de bază pe care oricine trebuie să le aibă în casă.

6.  Care au fost magazinele de unde am făcut cumpărături? Supermarket-urile care au cele mai diversificate produse vegane sunt: Kaufland, Auchan și Carrefour. Și prin ,,produse diversificate” mă refer mai mult la înlocuitori de produse lactate: lapte, iaurt, brânză. Pentru că legume, leguminoase, cereale și grâne integrale (+ derivate) sau dulciuri vegane găsești în orice supermarket, magazine naturiste sau chiar la piață.

Pe mine m-a interesat mai mult să văd partea cu înlocuitorii de produse lactate (iaurt, lapte, brânză), nu faptul că în magazine se găsesc o grămadă de produse și semi-preparate vegane/de post: pateuri/creme tartinabile, pizza vegană, chifteluțe, parizer vegan, crenvursti, supe creme gata făcute etc.

Nu sunt de acord cu semi-preparatele pentru că de cele mai multe ori se adaugă zahăr, stabilizatori, coloranți, așa că le evit mereu și prefer să-mi fac eu acasă: hummus, falafel, supe creme, pateuri, creme tartinabile etc.

De ajutor:

  • În Kaufland găsiți gama ,,Take it-Veggie”, din care puteți să luați iaurt, lapte sau tofu. Au și produse semi-preparate (pizza, hummus, lasagna, falafel), dar v-aș recomanda să le pregătiți voi acasă singurei.
  • Din Lidl am cumpărat doar tofu natur la un preț foarte bun (~ 3-4 lei).
  • În Carrefour și Auchan găsiți cele mai diversificate iaurturi vegane (eu am luat doar cel simplu din soya, de la Alpro, nu cu fructe pentru că acestea au adaos de zahăr), dar și lapte vegan, brânză/cașcaval vegan.
  • La Mega Image am văzut o gamă bună de lapte vegan, la care prețul este un pic mai mare, dar lista de ingrediente este curată (cautați marca The Bridge și Rude Health)

7.  La ce am poftit cel mai mult în această săptămână? La ouă. Prin ziua a 4-a m-a luat o poftă nebună de niște ouă fierte moi, cu roșii parfumate de vară.

8.  Ce mi-a lipsit din punct de vedere al macronutrienților? Proteinele. Eliminând orice produs de origine animală, cantitatea de proteine pe care o mâncam zilnic nu era la fel de multă ca cea pe care o mănânc deobicei. În schimb cantitatea de carbohidrații a fost mai mare, ceea ce era de așteptat.

Fiind doar o încercare de o săptămână, nu avea rost să îmi cumpăr o pudră proteică vegană doar ca să suplimentez lipsa proteinelor din alimentație.

  • Ca surse de proteine am mâncat: tofu, linte, năut, fasole, iaurt din soya
  • Ca surse de carbohidrați am mâncat: legume și leguminoase, fructe, quinoa, orez, fulgi de ovăz, paste integrale, pâine neagră cu maia și pâine de secară
  • Ca surse de grăsimi am mâncat: unt de arahide, cremă de cocos, seminte de chia, semințe de in, miez de nucă, nuci caju

9.  Am luat suplimente? Se știe că persoanele care au o dietă vegană pe termen lung sunt înclinate spre un deficit de vitamina B12. Această vitamină se găsește în produsele de origine animală (carnea de porc, pui, pește, vită), produsele lactate, ouă, adică tocmai produsele pe care vaganii le elimină din alimentație. Din această cauză, cei care urmăresc o dietă vegană, trebuie să suplimenteze această lipsă prin administrarea de suplimente cu vitamina B12.

suplimente vegane btonic

La mine nu a fost nevoie de acest lucru având în vedere că a fost vorba doar de o săptămână, în schimb, am continuat adimistrarea cu Golden Oils (supliment alimentar cu acizi grași Omega3 și vitamina E) și Real Energy (supliment alimentar cu minerale și vitamia C). Pe acestea le-am primit de la Btonic.ro și mi-au prins foarte bine mai ales că sunt suplimente vegane.

Beneficii

REAL ENERGY conține un complex de minerale benefice pentru creșterea energiei și a rezistenței fizice, pentru reducerea oboselii și anemiei, pentru susținerea mușchilor, oaselor și a pielii, dar și pentru reglarea metabolismului. Cele mai importante ingrediente din acest supliment sunt: Fierul, Cuprul, Seleniul, Vitamina C și Zincul.

GOLDEN OILS este un complex de Omega 3 din alge marine și vitamina E. Printre beneficiile acestui supliment se numără următoarele: reglarea activității hormonale, susține sănătatea sistemului cardiovascular, ajută la reducerea colesterolului, este recomandat în cazul persoanelor cu hipertensiune arterială, persoanelor care au diabet zahar, celor care au afecțiuni oculare, probleme de greutate corporală sau oboseală cronică. De asemenea este recomandat și femeilor însărcinate pentru dezvoltarea normală a sarcinii.

10.  Ce am mâncat? Partea pe care ați așteptat-o cu toții. Mai jos vă las poze cu denumirea preparatelor. Nu am pozat toate mesele din cele 7 zile, pentru că majoritatea s-au repetat făcând mai multe porții, dar poate vă inspiră pozele de mai jos.

CE AM MANCAT LA MICUL DEJUN?

TERCI DE OVAZ CU AFINE, CAISE, CHIPS DE COCOS ȘI UNT DE ARAHIDE

terci de ovaz cu nectarine si afine - foodieopedia.ro

,,PAPARĂ” DIN TOFU CU TURMERIC ȘI LEGUME

papara din tofu cu turmeric - foodieopedia.ro

HUMMUS CU SFECLĂ ROȘIE, CRACKERS ȘI LEGUME

hummus cu sfecla rosie - foodieopedia.ro

TOAST DIN SECARĂ CU UNT DE ARAHIDE, AFINE ȘI FLORI COMESTIBILE

toast cu unt de arahide - foodieopedia.ro

IAURT DIN SOYA ALPRO CU FULGI DE OVĂZ, SEMINTE DE IN ZDROBITE, COACĂZE ȘI CHIPS DE COCOS

iaurt vegan cu fulgi de ovaz si seminte de in - foodieopedia.ro

CE AM MANCAT LA PRANZ SI CINA?

CURRY VEGAN CU CREMĂ DE COCOS ȘI OREZ BASMATI

(rețeta o găsiți salvată în highlights pe contul meu de Instagram)

curry vegan cu crema de cocos - foodieopedia.ro

ARDEI UMPLUȚI (la cuptor) CU OREZ ȘI MIX DE LEGUME

ardei umpluti cu orez si legume - foodieopedia.ro

SUPĂ CREMĂ DE DOVLECEI CU NUCI CAJU ȘI MĂRAR

supa crema de dovlecel cu nuci caju - foodieopedia.ro

SALATĂ TABBOULEH CU QUINOA

salata tabbouleh cu quinoa - foodieopedia.ro

FALAFEL LA CUPTOR (CHIFELE DIN NĂUT)

falafel-chiftele vegane din naut - foodieopedia.ro

O singură dată am mâncat în oraș, iar dacă ești din/în Cluj-Napoca, una dintre cele mai simple și delicioase alegeri pe care poți să le faci, când vine vorba de restaurante vegane/vegetariane, este Samsara Foodhouse, un paradis al veganilor/vegetarienilor.

Din meniul lor de data aceasta am ales Caribbean Rice&Beans cu ceviche de mango, ardei și ceapă roșie. Te lingi pe degete.

caribbean rice and beans - samsara cluj

Tot de la ei pot să-ți mai recomand și: Red Thai Coconu Curry (l-am mâncat de vreo 3-4 ori deja) și Raw Cake cu ciocolata și cocos sau Raw Cake cu vanilie și fructe de pădure.

red thai coconut curry - samsara cluj

raw cake cu ciocolata si cocos - samsara cluj

samsara - raw cake cu fructe de padure

Această provocare de a mânca vegan timp de o săptămână mi-a permis să ,,mă joc” în bucătărie și să gătesc foarte colorat, după cum ați observat și în imaginile de mai sus. Adevărul este că ,,m-a obligat” să gătesc mai mult decât deobicei și să revin la ideea de ,,meal prep”, adică să gătesc mai mult pentru 2-3 zile, astfel încât să am mâncarea pregătită oricând îmi era foame.

Pe lângă asta, o pauză de la produsele de origine animală este binevenită oricând, așa că vă recomand și vouă să încercați această provocare, nu neaparat de o săptămână, ci de câteva zile, cât puteți voi (fără carne, fără ouă, fără lapte sau produse lactate). Dacă nu știți ce rețete să faceți, întrebați-le pe bunicile, mamele voastre ce mâncăruri de post știu sau vă puteți inspira din ceea ce am mâncat eu.

De asemenea, pe blog, la categoria vegane/vegetariene găsiți și rețete delicioase fără produse de origine animală.

Sper să vă fie de folos observațiile mele și să vă impulsioneze să acceptați și voi provocarea!

Cu drag, Nicoleta!

INSTAGRAM: https://www.instagram.com/nicoleta.catargiu/

FACEBOOK: https://www.facebook.com/foodieopedia/

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu

Adresa dumneavoastra nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *