Chec aperitiv in forma de guguluf

Chec aperitiv în formă de guguluf cu legume și cașcaval, o rețetă simplă, rapidă, cu ingrediente pentru bugetul fiecărei persoane.

3.chec aperitiv in forma de guguluf - foodieopedia

Rețeta de chec aperitiv în formă de guguluf am făcut-o în momentul în care am avut ,,leftovers” prin frigider, adică doar câteva ingrediente, care trebuiau folosite rapid pentru a nu se strica. Cum mie nu-mi place să arunc mâncarea, m-am gândit că ar fi momentul ideal de a face un chec aperitiv din ingredientele pe care le-am avut la dispoziție. Am avut tot ce-mi trebuia în afară de ciuperci, am mers repejor la supermarket și le-am cumpărat pentru că am vrut neaparat să pun și ciuperci în compoziție. Ce să-i faci, am avut și eu un moft culinar de moment.

Când e momentul potrivit să faci un astfel de chec?

Oricând, în orice moment din an și nu-ți trebuie o ocazie specială. Sunt convinsă că de multe ori și voi ați avut prin frigider jumătăți de legume, ba chiar mezeluri (cei care folosiți), puțină brânzică etc. Nu-i așa că v-ați tot gândit ce să faceți cu ele pentru a le scoate în evidență într-o rețetă? Ei bine, un chec aperitiv este răspunsul. Se face simplu și rapid, iar rezultatul este foarte gustos. Puteți să mâncați 2-3 felii la oricare masă principală a zilei sau chiar să-l puneți pe un platou cu alte aperitive la mesele festive. Invitațiilor tăi cu siguranță le va plăcea și îți vor cere rețeta. Eu am pus câteva felii și în pachetul cu mâncare al fratelui meu la lucru. Vedeți, se pliază pentru orice ocazie.

chec aperitiv in forma de guguluf - foodieopedia

De data aceasta eu am preferat să pun compoziția într-o formă de guguluf pentru a-i da o formă de prezentare mai diferită, mai specială, însă dacă nu aveți acasă o astfel de formă, puteți să folosiți o formă de chec obișnuită, o tavă pătrată, una rotundă de tort sau chiar în forme de brioșe. Importantă aici este compoziția și gustul final, care vă promit că este unul foarte bun.

chec aperitiv in forma de guguluf - foodieopedia

Un lucru pe care mai vreau să-l menționez este faptul că rețeta nu este bătută în cuie, puteți să jonglați cu ingredientele în funcție de preferințele voastre, puteți să adăugați alte legume și alte brânzeturi. Alegerea este a voastră.

Acum hai să trecem la treabă și să vedem cum se face acest chec aperitiv în formă de guguluf cu legume și cașcaval!
____________________________________
INGREDIENTE
250 gr. făină (eu am folosit ½ integrală + ½ albă)
5 ouă
200 ml. lapte
50 ml. ulei măsline
150 gr. cașcaval (dat pe răzătoarea mare)
230 gr. ciuperci (eu am folosit ciuperci gata tăiate și fierte din conservă)
60 gr. măsline negre (tăiate felii)
1 ardei kapia (tăiat cubulețe)
2-3 fire de ceapă verde (tăiate)
1 plic praf de copt
sare&piper (după gust)
*legumele pot să varieze în funcție de preferințele voastre

guguluf aperitiv cu legume si cascaval
____________________________________
PREPARARE
Bate cele 5 ouă, pune-le într-un bol încăpător împreună cu uleiul de măsline, jumătate din lapte și amestecă. Adaugă treptat făina cernută și amestecă. Pe parcurs adaugă puțin câte puțin și restul de lapte  în timp ce adaugi și făina. Eu așa am controlat compoziția, dacă a mai fost nevoie de lichid, am adăugat pe parcurs lapte până a rezultat compoziția pe care mi-am dorit-o, o compoziție omogenă.

Peste această compoziție, adaugă toate legumele tăiate, menționate în lista de mai sus și amestecă.

guguluf aperitiv preparare

Pune în bol și cașcavalul răzuit, apoi amestecă cu o spatulă.

Pregătește tava guguluf: unge-o cu puțin ulei de măsline, apoi tapeteaz-o de jur împreujur cu făină albă/integrală, cu făină de mălai sau chiar cu pezmet. Scutură puțin tava deasupra chiuvetei ca să elimini excesul de făină.

Pune compoziția în tavă, apoi bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 45-50 minute, în funcție de cuptorul fiecăruia. După acest timp scoate checul aperitiv în formă de guguluf și lasă-l să se răcească complet. Repet, lasă-l să se răcească complet! Am mai făcut o dată acest guguluf, n-am avut răbdare să se răcească și s-a cam rupt. Upssssyy!

preparare guguluf aperitiv

După 1 oră, 1 oră jumătate după ce s-a răcit, tot cu răbdare încearcă să scoți checul din tavă, apoi taie căteva felii și servește cu plăcere.

Cum l-am scos eu? Am mers cu o scobitoare de lemn împrejurul checului, atât în interior, cât și la exterior, am întors tava, am scuturat-o și am bătut puțin cu palma pe fuldul tăvii, apoi am reușit să scot chec-ul. Dacă nu iese din prima, mai insistă puțin cu scobitoarea pe pereții formei de guguluf. Tava mea nu e cea mai strălucită, cred că una din ceramică nu mi-ar fi dat atât de lucru. HA! HA! HA!

chec aperitiv in forma de guguluf - foodieopedia

Sper să încercați acest guguluf aperitiv cu legume și cașcaval! Merge perfect în orice moment din an sau la ocazii speciale, mese festive, de sărbători.

Să aveți poftă!

Cu drag,
Nicoleta!

IMPORTANT!

Dacă nu aveți tavă guguluf, puteți să puneți compoziția într-o tavă mare de chec (de cozonac), într-o tavă patrată (aprox. 25×20 cm) sau într-o formă rotundă de tort. Aici puteți să puneți hârtie de copt și o să fie mai simplu să scoateți checul.

P.S. Nu uita să dai LIKE paginii de Facebook Foodieopedia pentru a fi la curent cu ultimele rețete postate!

Mă găsiți și pe Instagram ,unde sunt mult mai activă și arăt mai mult din ce se întâmplă în culisele bucătăriei Foodieopedia, dar și a vieții mele personale 🙂

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu

Adresa dumneavoastra nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *