Deserturi fara zahar adaugat

Știai că poți să te bucuri de deserturi fără zahăr adăugat, dar totuși să fie delicioase? În acest articol ți-am pregătit câteva idei de deserturi foarte gustoase, care îți vor satisface papilele gustative și te vei putea bucura de ceva dulce, chiar dacă nu vei pune DELOC zahăr în compoziție.

Înainte de a-ți prezenta ideile mele de deserturi fără zahăr adăugat, vreau să știi că nu sunt împotriva zahărului, nu îl ,,demonizez” așa cum obișnuiesc alții, ci cred că poate să își găsească locul într-o alimentație echilibrată, atâta timp cât nu se exagerează cu cantitatea acestuia. Ideile pe care le vei vedea în listă, vin în ajutorul tău ca o alternativă pentru momentele în care dorești să mănânci un desert fără zahăr, dar sunt ideale și pentru persoanele care vor să mai reducă din cantitatea de zahăr pe care o consumă zi de zi. Sper să îți fie de folos!

Mai jos ți-am pregătit o listă cu rețete simple și rapide de deserturi fără zahăr adăugat, pe care poți oricând să le adaptezi gusturilor tale. Fiecare pleacă de la o bază, apoi se pot schimba anumite ingrediente, în cazul în care nu îți plac sau nu le ai în casă (ex: stafidele cu merișoare sau nuca cu migdalele).

Dacă dai CLICK pe numele fiecărei rețete, te va direcționa spre modalitatea de pregătire.

1. Banana Bread

Eu zic că nu mai are nevoie de introducere. Momentul perfect pentru a face o Banana Bread este atunci când găsești la magazin sau în piață banane coapte, ușor moi, cu pete. Când sunt în această stare, bananele sunt cele mai dulci și vor îndulci suficient chec-ul, astfel încât să nu mai fie nevoie să adaugi extra zahăr. În plus, în compoziția bananei bread, poți să adaugi și alte ,,artificii”, care să ajute la gustul final: nuci, migdale, alune, fructe uscate sau proaspete, ciocolată etc.

banana bread cu nuca si caise uscate

2. Prajitură cu morcovi și fulgi de ovăz

Prăjitura cu morcovi și fulgi de ovăz este un fel de carrot cake, doar că puțin reinterpretată. Și aici, tot fructele vor fi ,,vinovatele” pentru gustul dulce, adică merele rase, banana pisată și stafidele. Se face extrem de ușor și este un desert econom, pentru bugetul oricărei persoane.

prajitura cu morcovi si fulgi de ovaz - foodieopedia

3. Salam de biscuiți

Nu e rețeta clasică, ci puțin (mai mult) reinterpretată. Știți doar că rețeta clasică se face cu unt, ciocolată, zahăr și alte nebunii, însă aceast salam de biscuiți este făcut din biscuiți fără zahăr, pastă de curmale și prune uscate + încă 2-3 ingrediente care să te ducă cu gândul la desertul copilăriei.

salam de biscuiti cu prune uscate si migdale 1

4. Chec cu dovleac și faină de cocos

Tot fără zahăr, v-ați așteptat la asta? Gustul de dulce din acest chec este dat de piureul de dovleac, dar și de banane. Este o rețetă ideală pentru momentul în care dovleacul este în plin sezon și vrei să faci ceva gustos cu el. 

chec cu faina de cocos si dovleac - foodieopedia

5. Prajitură cu ovăz, mere și vișine

Sper că v-ați dat seama deja că folosesc piure din fructe proaspete sau pastă din fructe uscate ca să îndulcesc deserturile. Este o metodă foarte bună de a înlocui zahărul rafinat. Și pentru această prăjitură cu ovăz, mere și vișine am folosit mere și banane pentru partea dulce, iar vișinele completează perfect gustul, aducând o tentă acrișoară.

4. prajitura cu mere si visine - foodieopedia

6. Trufe din curmale

Aici curmalele nu doar că au rolul de a lega compoziția trufelor, ci și ia perfect locul zahărului. Curmalele sunt extrem de dulci.

trufe cu curmale, fulgi de ovaz, fistic alune de padure. dates energy balls

7. Chec cu pere și ananas

Îmi plac la nebunie cele două fructe și m-am gândit că împreună ar face o echipă faină într-o rețetă de chec cu pere și ananas. Nu m-am înșelat deloc.

6. chec cu pere si ananas - foodieopedia

8. Brioșe cu banane, karob și nucă

Le prefer ca o gustare dimineața înainte de antrenament în loc de clasicul terci de ovăz. Un fel de terci de ovăz în formă de brioșe. Bine, acestea au și ouă, dar de multe ori îmi fac în cantități mai mari (12-16 bucăți) și îmi ajung pe 5-6 zile. Nu sunt foarte dulci, dar dacă corpul tău nu mai este obișnuit cu zahărul sau deserturile prea dulci, crede-mă că îți vor plăcea aceste brioșe cu banane, karob și nucă.

14. briose cu banane si karob - foodieopedia

10. Banana split cu brânză de vaci (cottage cheese) 

Noh, asta e ceva mega rapid pe care poți să faci când nu mai poți și vrei ceva dulce. Acum. Neaparat acum, dar nu ai chef să stai să faci ceva complicat. De aceea există banana split cu brânză de vaci (cottage cheese). Merge ca un desert, ca un mic dejun, ca o gustare, ce vrei tu. O să-l faci de multe ori dacă îl încerci. Promit.

banana split cu branza de vaci, fructe de padure si nuci

11. Crumble cu prune și coacăze negre 

Nu-i musai să fie prune, nu-i musai să fie coacăze negre. Alege orice fructe mai zemoase și urmează aceeași pași ca în rețetă. Crumble-ul va ieși delicios. O să-ți fie cam greu să te oprești să nu-l mănânci pe tot cât e cald. Să nu-mi spui că nu te-am ,,avertizat”.

crumble cu prune fara zahar-foodieopedia

12. Terci de ovăz 

Poate pentru mulți nu pare a desert, însă pentru mine terciul de ovăz seamănă foarte mult cu o budincă. Trebuie doar să știi ce topping-uri să folosești, astfel încât să îl duci înspre zona de ceva dulce. Bineînțeles că niciodată nu folosesc zahăr, miere sau alte siropuri cu zahăr, ci mă folosesc de fructe proaspete sau congelate, fructe uscate sau gemuri din fructe fără zahăr adăugat.

terci de ovaz cu fructe de padure . foodieopedia

Sper că v-ați dat seama din toate ideile de mai sus că folosesc piure din fructe proaspete sau pastă din fructe uscate ca să îndulcesc deserturile. Este o metodă foarte bună de a înlocui zahărul rafinat, de a mai reduce cantitatea de zahăr, dar și de a încerca rețete noi, care ulterior să îți facă plăcere să le repeți. Bineînțeles că nicio idee din cele 12 nu seamănă cu vreo rețetă de desert pe care ai mai mâncat-o până acum, dar sunt sigură că dacă vei pregăti vreuna din ele, să-ți placă la nebunie.

Care din deserturile fără zahăr prezentate mai sus te tentează cel mai mult să le pregătești?

 

Cu drag, Nicoleta!

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu