Pizza cu crusta din dovlecei

Pizza cu crustă de dovlecei, o rețetă pe care de mult timp mi-am dorit să o fac, pentru că am tot văzut pe Pinterest variante de pizza cu mai puține calorii, slabe în carbohidrați și am zis că trebuie neaparat să mă pun pe treabă și să o prepar și eu. Nu de alta, dar încă ,,mă lupt” să mai dau puține kilograme, pe care le-am acumulat pe parcursul verii trecute, cât am fost în SUA cu programul Work&Travel.

pizza cu crusta de dovlecei 1 - foodieopedia

Această pizza seamănă foarte mult cu cealaltă pizza cu crustă din conopidă pe care o am blog, atât la modul de preparare, cât și la gust. Sincer, nu pot să mă decid care îmi place mai mult, însă pot să vă zic că ambele merită tot ,,efortul”. Ca orice om normal, am și eu poftele mele și cum zilele trecute am avut o poftă nebună de pizza, m-am decis să fac această variantă mai sănătoasă decât o pizza obișnuită, pe care o găsim în mai toate restaurantele.

Ce trebuie să știți despre pizza cu crustă din dovlecei este că blatul acesteia nu este unul normal, în sensul că este puțin umed pentru că nu se folosește foarte multă făină. Nu vă îngrijorați, așa trebuie să fie, tocmai de aceea vă sfătuiesc să lăsați pizza puțin să se răcească înainte să o taiați și să o mâncați, ca nu cumva să se rupă. Ar fi păcat, mai ales dacă dorim să îi facem și o poză să ne lăudăm prietenilor cu noua noastră rețetă, nu?

pizza cu crusta de dovlecei 6 - foodieopedia

pizza cu crusta de dovlecei 4 - foodieopedia

Hai să trecem la treabă!
____________________________________
INGREDIENTE
4 dovlecei medii (aprox 800-850 gr.)
80 gr. Făină integrală (sau orice altă făină aveți)
3 ouă
pulpă de roșii
mozzarella rasă (2-3 pumni sau cât considerați voi)
3-4 linguri porumb fiert
câteva roșii cherry
ruccola
Condimente: sare, piper, busuioc uscat sau proaspăt tocat, puțin usturoi praf (toate după gust)
*Pentru topping puteți să alegeți și alte ingrediente (măsline, ciuperci, prosciuto etc.)

pizza cu crusta de dovlecei - foodieopedia
____________________________________
PREPARARE
Spală dovleceii și taie-le capetele. Dă-i pe răzătoarea mare, pune-i într-o strecurătoare și presară sare. Sarea ajută ca toată apa din dovlecei să iasă mai repede, așa că lasă-i în strecurătoare pentru 15-20 minute.

După acest timp, ia în mână puțin din dovleceii rași și stoarce-i bine-bine de apă. Cu cât îi storci mai bine de apă, cu atât vei avea nevoie de mai puțină făină în compoziție. Pune dovleceii storși de apă într-un bol, peste care adaugă 3 ouă, treptat 80 gr. făină, puțin piper și un praf de sare. Nu uita că ai pus sare în prima etapă, ai grijă să nu sărezi prea mult! Dacă compoziția vi se pare totuși prea lichidă, mai adăugați 2-3 linguri de făină.

pizza cu crusta de dovlecei 0 - foodieopedia

Amestecă bine toată compoziția. Nu te ingrijora dacă este destul de lichidă, pentru că aceasta se va închega destul de bine în timpul coacerii datorită ouălor. Pe o tavă acoperită cu foaie de copt formează ,,blatul de pizza” în orice formă dorești tu (rotundă, pătrată). Blatul nu trebuie să fie nici foarte subțire, dar nici foarte gros. Pune tava în cuptorul preîncălzit la 180°C și las-o pentru 20-25 minute (în funcție de cuptorul fiecăruia), până prinde o crustă pe margini.

Pune sosul de roșii într-un bol și condimentează-l cu puțin usturoi praf, sare și busuioc. După cele 20-25 minute adaugă un strat de sos de roșii pe suprafața blatului, presară mozzarela și topping-ul tău preferat de pizza. Bagă din nou tava în cuptor pentru 5-7 minute, până când mozzarella este topită.

pizza cu crusta de dovlecei 01 - foodieopedia

Scoate  pizza din cuptor. Știuuu, e tentant să o mănânci pe loc, dar ai puțină răbdare până se răcește ca să poți să o tai. Ți-am menționat la început că blatul nu este unul normal, ci unul puțin umed, așa că pentru a evita să nu se rupă, lasă 5-10 minute să se răcească, apoi devorează pizza alături de cei dragi.

pizza cu crusta de dovlecei 8 - foodieopedia

Spune-mi în comentarii cum ți se pare această pizza cu crustă din conopidă și dacă o vei încerca. 

pizza cu crusta de dovlecei 5 - foodieopedia

Să aveți poftă!

Nu uita să dai LIKE paginii de Facebook Foodieopedia pentru a fi la curent cu ultimele rețete postate!

Alte rețete cu dovlecei, care poate îți fac cu ochiul:

  1. Clătite cu dovlecei
  2. Rulouri de dovlecei umplute cu brânză de vaci
DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu

Adresa dumneavoastra nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *