Prajitura cu morcovi și fulgi de ovăz

Nu prea fac eu des prăjituri, dar și când fac, iese ceva super bun. Dragii mei, astăzi vă arăt cum să faceți o prăjitură cu morcovi și fulgi de ovăz, care este de-a dreptul delicioasă. Pe cât de delicioasă, pe atât de simplu de făcut. Pe cuvânt de foodie!

 prajitura cu morcovi si fulgi de ovaz - foodieopedia

Această prăjitura cu morcovi și fulgi de ovăz sau mai bine spun ,,prăjitura carrot cake” este un desert foarte gustos, se face mega rapid și modul de preparare este foarte simplu. Este una dintre cele mai simple prăjituri EVER, pe care oricine o poate face. Eu aș completa și aș zice că este și un desert nevinovat, și zic asta pentru că lista de ingrediente este foarte curată: fără zahăr, fără făină, fără ulei sau unt. O putem încadra liniștit în categoria rețetelor sănătoase. Chiar dacă este fără zahăr, vă promit că este destul de dulce de la banana, merele și stafidele pe care le-am pus în compoziție. Mai dulce decât a ieșit, nici nu cred că mi-aș dori să fie. În plus, are și un gust și miros parfumat de la coaja de portocală. Mmmm! 🙂

prajitura carrot cake fara zahar

Fructele, îndulcitoare naturale pentru deserturi

De ceva vreme am renunțat la a mai adăuga zahăr în diferite deserturi și îl înlocuiesc cu fructe, în general banane și mere. Fructele conțin zaharuri (fructoză), care, practic, sunt îndulcitori naturali. Chiar dacă sunt îndulcitori naturali, în general trebuie să avem grijă la cantitatea de fructe pe care o mâncăm, pentru a nu depăși cantitatea zilnică de zahăr recomandată (venită fie din zahăr, fie din fructe sau chiar legume/leguminoase).

De ce am ales fulgi de ovăz și nu făină?

fulgi de ovaz - foodieopedia

Din punct de vedere nutrițional, fulgii de ovăz sunt o bună sursă de carbohidrati complecși, adică buni, fibre, proteine, vitamine, minerale și antioxidanți. Datorită conținutului mare de fibre, fulgii de ovăz îți vor oferi senzația de sațietate pe o lungă perioadă de timp, îți reduc apetitul și vei mânca mai puțin (sau vei sta departe de alegerile nepotrivite), lucru care se va observa și asupra corpului tău (previi acumularea kg).

Valoarea nutritivă este una dintre motivele pentru care am ales să-i folosesc în această rețetă, dar și faptul că fulgii de ovăz sunt foarte versatili și încerc să-i integrez în cât mai multe rețete, nu doar în clasicul terci de ovăz. Bineînțeles că asta nu înseamnă că nu voi mai folosi deloc făină în rețetele mele. Acum este vorba doar de o alegere, adică de a înlocui făina cu fulgii de ovăz.

Acestea fiind spuse, sunt sigură că o să vă placă prăjitura cu morcovi, așa că hai să trecem la treabă!
____________________________________
INGREDIENTE
2 morcovi mici (sau 1 mare)
3 mere medii
1 banană
1 pumn de miez de nucă
2 pumni stafide (poți să înlocuiești cu merișoare)
300 – 320 gr. fulgi de ovăz
230 ml. lapte
3 ouă
1 plic praf de copt (15 gr.)
coaja rasă de la o portocală (poate fi opțional, dar crede-mă că dă un gust și un parfum superb prăjiturii)
1 linguriță plină cu mix de: scorțișoară, nucșoară, ghimbir praf (este suficient dacă ai doar scorțișoară)
1 lingură esență vanilie + 1 lingură esență rom (sau una dintre aceste două)

prajitura cu morcovi si fulgi de ovaz____________________________________
PREPARARE
Pisează banana, rade morcovii, merele și coaja de la portocală pe răzătoare și pune-le într-un bol încăpător. Într-un bol separat, bate ouăle cu laptele și cele 2 esențe. Pune această compoziție peste fructe și morcovi și amestecă. În același bol pune stafidele, miezul de nucă tocat mai mărunt și amestecă prajitura cu morcovi si fulgi de ovaz - foodieopedia

Adaugă fulgii de ovăz treptat, amestecând continuu. În cazul în care ți se pare prea lichidă compoziția, mai adaugă puțini fulgi de ovăz.

Toarnă toată compoziția într-o tavă mare (a mea are 30X20 cm) și bag-o la cuptorul preîncălzit la 180°C, pentru 45-55 minute (în funcție de cuptorul fiecăruia). Verifică prăjitura cu morcovi și fulgi de ovăz după aproximativ 45 minute, fă testul scobitorii, adică înfinge o scobitoare în centrul prăjiturii, dacă aceasta iese curată, prăjitura este coaptă.

Când este coaptă, scoate prăjitura din cuptor și las-o să se răcească complet. Știu, e tentant, dar prăjitura este încă foarte moale când este caldă. Abia după ce se răcește o să o poți mânca.

IMPORTANT!
Chiar dacă ți se pare că ,,aluatul” prăjiturii este prea lichid, nu-ti face griji pentru că fulgii de ovăz vor absorbi tot lichidul în timpul coacerii!

De asemenea, este foarte important să folosești o tavă mare (30×20 cm), pentru că a ieșit destul de multă compoziție!

Repet, lasă prăjitura să se răcească înainte să o tai sau să o mănânci! Este mult mai bună când este rece.

,,Aluatul” de prăjitură poate fi pus și în forme de brioșe.

prajitura cu morcovi si fulgi de ovaz fara zahar

Prăjitura poate fi mâncată ca un desert nevinovat, la fel de nevinovat și ca o gustare sau cum am mâncat-o eu, la micul dejun cu puțin iaurt simplu, 2% grăsime.

prajitura carrot cake cu fulgi de ovaz

Bineînțeles, dacă dorești poți să-i faci și o cremă sau o glazură și să pui deasupra, lucru pe care eu o să-l fac, cel mai probabil, la o ocazie specială sau de sărbători. (Vezi rețetele mele de Tort de morcovi-Carrot Cake și Chec cu morcovi unde am folosit și glazură de ciocolată)

Să aveți poftă!

Cu drag, Nicoleta!

P.S. Nu uita să dai LIKE paginii Facebook Foodieopedia ca să știi când postez următoarele rețete!

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu

Adresa dumneavoastra nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *