Salata cu valeriana, filete de macrou si naut

Salată cu valeriană, filete de macrou și năut, cea mai recentă salată încercată de mine, care mi-a plăcut extrem de mult. M-am gândit că poate vreți să-i dați o șansă și voi, numa’ zâc.salata cu valeriana, filete de macrou si naut

salata cu valeriana, filete de macrou si naut
Nu știu cum sunt alții, dar eu sunt una dintre puținele persoanele care ar putea trăi liniștită cu salate toată viața. Drept să vă spun, cam asta e și realitatea. Din 7 zile pe săptămână, vreo 3-4 zile mănânc salate fie la prânz, fie la cină. Consider că o salată cinstită, vorba aia, te poate salva din orice situație, mai ales atunci când nu prea ai timp să gătești când vii obosită seara acasă sau când pur și simplu nu ai chef să stai prea mult în bucătărie. Pun și simplu ,,arunci” niște ingediente într-un bol și gata masa.

De data aceasta ,,am aruncat” în bol niște valeriană, o veche plăcere de-a mea, pe care  nu am mai consumat-o de mult timp. Dacă vă interesează, din câte am citit pe cutia în care era ambalată, valeriana:

  • este bogată în acid folic
  • este bogată în vitamina C
  • alungă oboseala, stresul și iritabilitatea
  • prinde bine celor care au probeleme cu insomnia

salata cu valeriana, filete de macrou si ton

Repejor am deschis cutia și mi-am făcut o salată cu valeriană, filete de macrou și năut, practic cam ce aveam prin casă. Improvizație, domn’le. Cand te prinde foamea, faci minuni.  Bine, nu este vreun preparat fine dining, dapoi unul de stea Michelin. Ideea pe care vreau să o transmit este aceea că, din ingrediente banale și puține poți să faci ceva delicios, hrănitor și mai ales sănătos. Cam așa și stă treaba în bucătăria Foodieopedia, nu îmi place să mă complic, prefer să rămân la rețete simple, dar cu farmec.

salata cu valeriana, filete de macrou si naut

Despre această salată pot să vă spun că am mâncat-o fără răsuflate, a fost super gustoasă și sățioasă, iar ingredientele alese au mers foarte bine împreună. Am ales ingrediente care conțin fibre (apio, roșiile cherry, valeriana), dar și proteine (macroul, năutul). Să nu mai punem la socoteală faptul că filetele de macrou sunt bogate și în acizi grași Omega 3, esențiali organismului. Așadar, cei care spun că salatele sunt doar pentru persoanele care țin dietă, se înșală. O salată care este compusă din proteine, fibre, grăsimi sănătoase, dar și carbohidrați complecsi/buni, nu fac decât să alimenteze corpul cu tot ce are el nevoie pentru a funcționa corespunzător. 

Iar am vorbit mult, așa-i? Pregătiți să vedeți cum să faceți această salată cu valeriană, filete de macrou și năut?
____________________________________
INGREDIENTE (pentru o porție)
½  cutie de valeriană
1 cutie filete de macrou (puteți folosi ton, dar cred că ar merge bine și cu un pește afumat)
5 linguri de naut
4 linguri măsline verzi tăiate (puteți să folosiți și măsline verzi)
5 roșii cherry
2 tije de apio (tulpină de țelină)
Dressing: 2 linguri ulei de măsline, 1 lingură oțet balsami, 2 linguri suc de lămâie, sare, piper

salata cu valeriana, filete de macrou si naut
***Măriți cantitățiile în funcție de câtă salată vreți să faceți
____________________________________
PREPARARE
Spală valeriana și pune-o la stors într-o strecurătoare 10-15 minute.  Între timp taie roșiile cherry în jumătate și tijele de apio în bucăți mai mici. Pune valeriana într-un bol, iar peste ea pune restul ingredientelor: roșiile, apio, năutul și măslinele verzi.

salata cu valeriana, filete de macrou si naut

Prepară dressing-ul: într-un bol pune 2 linguri ulei de măsline, 1 lingură de oțet balsamic, 2 linguri suc de lămâie, sare și piper după gust și amestecă. Pune dressing-ul în bolul cu salata și amestecă. Rezervă 1-2 linguri din dressing.

La final pune filetele de macrou deasupra salatei, iar peste macrou pune puțin din dressing-ul păstrat.

salata cu valeriana, filete de macrou si naut

salata cu valeriana, filete de macrou si naut

Savurați cu mare poftă!

Nu uitați să dați LIKE paginii de Facebook Foodieopedia pentru a fi la curent cu ultimele rețete postate!

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu

Adresa dumneavoastra nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *