Tarte cu pui si sos Tzatziki

Am mai spus-o și o voi spune ori de câte ori va fi nevoie că cele mai bune mâncăruri nu necesită nici o listă lungă de cumpărături, nici metode complicate de gătire. Rețeta de azi de – Tarte cu pui și sos Tzatziki – respectă întru totul cele două reguli.

tarte_cu_pui_si_sos_tzatziky foodieopedia

Aceste mini – tarte cu pui și sos Tzatziki sunt foarte simplu de pregătit, practic ai nevoie doar de un pui fiert, de acest sos minunat al grecilor, sosul Tzatziki și niște tarte făcute în casă sau cumpărate. Eu am cumpărat tartele din supermarket, însă cine dorește să aloce extra timp acestei rețete, poate să le facă în casă. Sunt foarte delicioase, perfecte în orice moment și pentru orice ocazie din an. Vă promit că vor arăta foarte drăguț pe platou alături de alte aperitive. Putem să le încadrăm în categoria de ,,finger foods”, adică de mâncare/aperitive care se pot mânca cu mâna dintr-o singură îmbucătură sau două.

tarte_cu_pui_si_sos_tzatziky

Prima data când mi-a venit ideea acestor tarte cu pui și sos Tzatziki, a fost acum mult timp în urmă, când aveam deja fiert un pui întreg pentru o supă de pui, dar mai voiam să fac ceva și din pieptul de pui. Am făcut repede sosul, am tăiat pieptul de pui cubulețe, am condimentat după bunul plac, am gustat, dar am simțit nevoia de încă ceva în plus și am mai adăugat ceapă roșie. Inițial a fost o salată, apoi m-am gândit că ar arăta bine niște tarte umplute cu această salată, așa că asta a ieșit. Improvizație sau nu, să știți că sunt  foarte gustoase și merită să le faceți și voi! Individual, salata poate fi mâncată și pe o felie de pâine, crackers integrali, lipie, dar și pusă pe masă la ocazii în locul altor salate aperitiv pe care le gătiți deobicei.

Iată cât este de simplu de făcut!
____________________________________
INGREDIENTE
1 piept de pui fiert
½ ceapă roșie

Pentru sosul tzatziki:
300 gr. iaurt grecesc Olympus 2% grăsime
½ castravete mare sau 2 castraveți mici
2 căței de usturoi (sau după gust)
1 lingură de mărar tocat
1 lingură de ulei de măsline
2-3 linguri de suc de lămâie
sare&piper (după gust)

Mini-tarte (ale mele au fost cumpărate din supermarket, 24 bucăți, însă poți să folosești și tarte mici făcute de tine în casă)

tarte cu pui si sos tzatziki
____________________________________
PREPARARE
Sosul Tzatziki
Spală castravetele și dă-l pe răzătoarea mică cu tot cu coajă. Pune-l într-o sită cu puțină sare, lasă-l 15 minute până se scurge bine de apă, apoi strânge-l puțin în mână ca să iasă toată apa din el.

Pune iaurtul grecesc într-un bol încăpător împreună cu castravetele ras, usturoiul dat pe răzătoare, mărarul tocat mărunt, zeama de la jumătate de lămâie, 1 lingură de ulei de măsline, sare și piper (după gust). Amestecă.

tarte cu pui si sos tzatziki

Taie cu cuțitul pieptul de pui (fiert și răcit) în bucățele mai mici. Taie mărunt ceapa roșie. Pune puiul și ceapa roșie în bol peste sosul tzatziki și amestecă totul bine. Gustă și vezi dacă mai trebuie condimentat cu sare și piper.

Umple mini-tartele cu această salată din piept de pui și sos tzatziki. Deasupra poți să ornezi cu ceapă roșie sau mărar. Lasă tartele la rece, în frigider, până le servești.

tarte cu pui si sos tzatziki

tarte cu pui si sos tzatziki

tarte cu pui si sos tzatziki

Poftă bună!

Cu drag din bucătăria Foodieopedia,
Nicoleta 🙂

P.S. Nu uita să dai LIKE paginii de Facebook Foodieopedia dacă vrei să fii la curent cu ultimele rețete postate!

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu

Adresa dumneavoastra nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *