Biscuiti pufosi cu lamaie

Când viața îți dă lămâi … nu știu ce faceți voi cu ele, dar vă dau eu idee tare delicioasă! Acești biscuiți pufoși cu lămâie sunt ca niște norișori, ușor parfumați, gustul de lămâie se simte foarte bine și credeți-mă că nu aveți cum să le rezistați. Cu greu m-am abținut să nu îi mănânc pe toți după ce i-am scos din cuptor.

Biscuiti pufosi cu lamaie

Mie îmi place lămâia și aș adăuga-o în orice preparat dacă aș putea, așa că m-am gândit să fac și niște biscuiți pufoși cu lămâie, care să meargă perfect cu un ceai, cu o cafea sau să îi servești ori de câte ori ai poftă de ceva bun. Ba chiar poți să îi împachetezi frumos și să-i dăruiești unei persoane dragi când mergi în vizită la ea.

Este o rețetă extrem de simplă, cu puține ingrediente, pe care sunt sigură că majoritatea le aveți deja în casă. Un rol important în realizearea texturii pufoase a acestor biscuiți cu lămâie l-a avut untul. Cel folosit de mine este de la Elle&Vire și are 82% grăsime. Vă recomand să folosiți mereu un unt de calitate, de preferabil cu un conținut cât mai mare de grăsime, pentru că acel unt care conține, de exemplu 65% grăsime, nu este tocmai potrivit pentru patiserie, deoarece acesta conține și apă, iar rezultatul final poate nu va fi cel dorit de voi.

Biscuiti pufosi cu lamaie

Am preferat să las biscuiții simpli, fără nicio glazură deasupra pentru a le simți gustul lor în întregime. Cine dorește, poate să facă o glazură din ciocolată albă topită sau din zahăr pudră amestestecat cu lămâie.

Sper să vă placă rețeta și să o pregătiți și voi cât de curând!
____________________________________
INGREDIENTE
200 gr. făină albă
100 gr. unt Elle&Vire  (la temperatura camerei)
100 gr. eritritol (poți să folosești zahăr sau alt îndulcitor)
2 linguri miere
100 ml. lapte de vacă (la temperatura camerei)
10 gr. praf de copt (1 pliculeț)
2 linguri esență de lămâie
1 lămâie (coaja și zeama)
1 vârf de cuțit de sare

*dacă vrei să se simtă aroma de lămâie și mai tare, adaugă coaja de la 2-3 lămâi
*poți să mărești cantitatea de zahăr sau îndulcitor, însă trebuie să știi că sunt destul de dulci și dacă folosești cantitatea indicată de mine

Biscuiti pufosi cu lamaie
____________________________________
PREPARARE

Pune zahărul, mierea  și untul tăiat cubulețe într-un bol și mizează-le cu mixerul timp de 1 minut, până totul devine cremos.

Adaugă în bol 50 ml. lapte, mixează din nou cu mixerul cât să-l amesteci, apoi adaugă praful de copt, sarea, coaja de lămâie și zeama de la jumătate de lămâie, plus jumătate din cantitate de făină (100 gr.)

Biscuiti pufosi cu lamaie

Mixează cu mixerul la viteză mică, atât cât să le amesteci, apoi adaugă și restul cantității de făină și lapte rămase și mixează din nou ca să se omogenizeze.

Bagă bolul cu această compoziție pentru biscuiți în frigider pentru 1 oră jumătate – 2 ore, pentru a se întări din nou untul. În acest fel îți va fi mult mai ușor să formezi biscuiții.

După ce s-a întărit compoziția, ia o lingură din ea, pune aluatul în mâinile umede și formează biluțe. Nu trebuie să fie nici prea mari, nici prea mici. Este foarte important să îți umezești mâinile mereu.

Pune biluțele pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Lasă loc între ele, pentru că în timpul coacerii, untul din ele se va topi, se vor lăsa în jos, iar astfel se vor forma biscuiții.

Bagă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C, pentru 12 minute. Am cuptor electric și l-am setat pe ventilație, la coacerea sus-jos. În funcție de cuptorul tău, timpul și temperatura de coacere poate să difere. Ai grijă și supraveghează biscuiții după primele 8-10 minute.

Biscuiții sunt gata copți când aceștia sunt ușor maronii pe margini.

Scoate tava din cuptor și lasă-i să se răcească complet.

Biscuiti pufosi cu lamaie

Servește-i alături de un ceai, cafea sau ori de câte ori simți nevoia de ceva bun și pufos!

Acești biscuiți pufoși cu lămâie se păstrează la temperatura camerei într-o caserolă sau într-un bocan cu capac.

Cu drag, Nicoleta!

Alre rețete de biscuiți:
Biscuiți cu ciocolata și nuca
Biscuiti cu ciocolata si cocos

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu