Astăzi vom face o călătorie culinară în Orientul Mijlociu, locul de origine al acestui preparat delicios și foarte ușor de făcut: hummus.
Hummus-ul sau cum se zice în arabă, ,,hummus bi tahina” este un aperitiv cunoscut în toată lumea, consumat în special în țări precum Israel, Turcia, Grecia, Liban, Egipt.
Mie îmi place tare mult hummus-ul și îl gătesc destul de des, mai ales atunci când mi-e foarte foame și nu am altceva de mâncare și e binevenit oricând pentru că este un preparat care se face foarte rapid, ai nevoie doar de ingredientul de bază, adică năutul, câteva condimente și un blender. Hummus-ul este de fapt rezultatul pastei de năut și a pastei de tahini. Folosesc destul de rar tahini/pastă din susan (poate o dată sau de două ori pe an) la rețetele de hummus pe care le fac, pentru că această pastă reprezintă doar un plus de calorii, pe care eu încerc să le evit.
Năutul este bogat în fibre, vitamina B6, B9, acid folic, dar și minerale benefice organismului: fosfor, fier, potasiu, calciu, magneziu. Năutul reprezintă și o sursă importantă de proteine, ceea ce îl face perfect atât pentru cei care sunt vegetarieni, cât și pentru cei care urmează un stil alimentar vegan. Bineînlețes că el poate să fie inclus oricând și într-o alimentație carnivoră. Fiind bogat în fibre, consumul de năut te va ajuta să te simți sătul mult mai repede, dar îți și va tăia pofta de mâncare.
Hummus-ul este un aperitiv/dip foarte versatil și poate fi mâncat atât la micul dejun, cât și la prânz sau cină. Merge și pentru o gustare simplă, rapidă. Poate fi pus și într-o caserolă și luat la locul de muncă/facultate, dar cu siguranța își are locul și pe masă, la ocazii speciale, alături de alte preparate.
Modalitati de a consuma hummus
- cu 1,2 felii de pâine integrală + 1 roșie și puțină telemea
- unge o lipie cu 2-3 linguri de humuus și adaugă niște legume tăiate fâșii
- pe niște ccrakers integrali
- umpleți niște mini tarte cu puțin hummus + felii mici de roșii, măsline sau niște boabe de rodie și veți impresiona pe oricine. O idee excelentă de mini aperitive, de pus pe masă la ocazii speciale sau în orice moment.
- simplu, pus într-un bol, alături de niște legume curățate și tăiate (eu așa îl mănânc de cele mai multe ori
Acum că v-am lămurit ce e cu hummus-ul acesta, eu zic să trecem la treabă!
Aceasta este rețeta mea de HUMMUS!
____________________________________
INGREDIENTE
1 cutie de năut fiert (400 gr.)
2 căței de usturoi (sau după preferințe)
zeama de la jumătate de lămâie
1-2 linguri ulei de măsline
sare și piper (după gust)
*Dacă nu vrei să folosești năut la conservă, poți să cumperi năut la pungă (nefiert) și să-l fierbi tu acasă (vei găsi instrucțiuni pe ambajal). Eu prefer varianta mai rapidă, adică cea la conservă.
____________________________________
PREPARARE
Pune boabele de năut din conservă într-o sită și spală-le sub un jet de apă. Adaugă-le în blender împreună cu zeama de lămâie, cățeii de usturoi, cele 2 linguri ulei de măsline, sare și piper după gust.
Mixează toate ingredientele câteva secunde până devine o pastă fină. Poți să mai adaugi zeamă de lămâie, apă sau chiar lichid din conserva unde a stat năutul dacă vezi că hummus-ul nu e destul de cremos.
Cum nu am folosit tahini și totuși am vrut să simt și puțin susan în hummus, am preferat să adaug 1 lingură de susan în compoziție.
Eu am ales să decorez hummus-ul cu boabe de năut crocante, condimentate cu sare, piper și scorțișoară, pe care le-am rumenit un pic la cuptor (10 min). Partea bună e că hummus-ul poate fi mâncat atât la micul dejun pe 1-2 felii de pâine integrală, lipie, crackers, dar poate fi și un prânz sau o cină ușoară, lângă care să pui câteva legume proaspete.
Hummus-ul este destul de sățios datorită conținutului de fibre din năut. Mănânci câteva linguri și ești sătul, îți promit!
Spor la gătit și poftă bună!
P.S. Nu uita să dai LIKE paginii de Facebook a blogului pentru a fi la curent cu ultimele rețete postate!
Click aici ⇒ Foodieopedia .
Lasă un comentariu