Sunt o mulțime de feluri în care poți să gătești cu broccoli, dar niște clatite cu bloccoli ai încercat vreodată? Sunt foarte gustoase, iar dacă mai faci și un sos de iaurt cu avocado la ele, mmm, nu pot să spun decât atât: curcubeu pe cerul gurii. Promit!
Aceste clatite cu broccoli reprezintă o modalitate interesantă de a folosi un ingredient pe care nu multă lume îl place, pentru că sunt destul de mulți oameni care nici măcar nu vor să audă de bloccoli. Așa că vă promit că și cei care nu sunt ,,fani” ai acestei crucifere vor aprecia această rețetă.
Clatitele cu broccoli sunt foarte ușor și simplu de preparat, se fac cu puține ingrediente, pentru bugetul oricărei persoane. Este o rețetă gata să încânte papilele gustative atât celor mici, cât și celor mari.
Clătitele pot fi servită în orice moment al zilei în familie, dar și alături de prieteni la o petrecere, fiind o gustare ideală. Pune clătitele cu broccoli într-o caserolă și ia-le cu tine în călătoriile cu mașina sau la locul de muncă, școală sau facultate. Colegii tăi cu siguranță îți vor cere rețeta.
Pe blog mai am o rețetă asemănătoare, este vorba de clatite cu dovlecei , la fel de gustoase ca și acestea.
Uite cum poți să prepari și tu aceste clătite cu broccoli:
____________________________________
INGREDIENTE
1 broccoli mare
2-3 ouă
4 linguri de pesmet (poți să înlocuiești cu făină integrală)
2 linguri de parmezan ras
ulei de măsline pentru prăjit
sare și piper după gust
Eu le-am servit cu un sos cremos cu iaurt si avocado .
____________________________________
PREPARARE
Taie broccoli în bucăți mici și pune-le la fiert pentru 3-4 minute. După ce s-au fiert scoate-le din apă și pune-le într-un bol cu apă rece pentru a se răci. După ce s-au răcit, cu ajutorul unui cuțit taie broccoli în bucățele mai mici, apoi ia-le în mână și stoarce-le bine astfel încât să se scurgă tot lichidul. Cu cât storci mai bine broccoli, cu atât mai puțin pezmet sau făină vei avea nevoie.
Într-un bol încăpător pune broccoli, parmezanul, pesmetul, ouăle și amestecă bine toată compoziția.
*** Eu am adăugat treptat ouăle pentru a controla mai bine compoziția. Pentru aceste clătite am folosit 3 ouă.
Adaugă ulei de măsline într-o tigaie. Ia o lingură plină din compoziție, pune-o în tigaie și aplatizează compoziția cu lingura, până când iau forma unor clătite rotunde.
Prăjește-le la foc mic câte 1 minut pe fiecare parte sau până s-a format o crustă maronie. Pune-le pe o farfurie acoperită cu un șervețel de bucătărie ca să mai absoarbă din ulei.
***Nu contează forma lor, nu trebuie să fie perfect rotunde. De asemenea, depinde doar de tine cât de groase sau cât de subțiri vrei să-ți iasă clătitele.
Lasă clătitele cu broccoli să se răcească, apoi servește-le simple sau cu un sos delicios de iaurt cu avocado. Vezi rețete acestui sos AICI .
Poftă bună!
Cu drag, Nicoleta!
P.S: Nu uitați să dați LIKE paginii de facebook al blogului pentru a fi la curent cu ultimele rețete postate.
Click aici ⇒ Foodieopedia .
1 Comment
Lasă un comentariu