Conopida pane dorește cineva? Nu am mai mâncat de foarte mult timp, iar zilele trecute mi-am potolit pofta. Puteți să o gătiți atât prin prăjire, dar și prin coacere. Ambele variante ies delicioase, le-am testat și eu.

Crocantă la exterior și fragedă la interior, conopida pane este unde dintre acele rețete care transformă un ingredient simplu, într-un preparat irezistibil. Se face rapid și este o alegere excelentă pentru zilele în care dorești ceva gustos, fără prea mult effort. Este perfectă atât ca un fel principal (alături de un sos tzatziki), cât și ca o garnitură sau gustare.
Buchețelele de conopidă sunt inițial opărite puțin, apoi sunt îmbrăcate într-un aluat format din ouă, făină, pesmet, parmesan și câteva condimente. Secretul unor buchețele crocante este și uleiul încins, care ajută la acea textură aurie si apetisantă. Din câteva ingrediente iese un preparat care îmi amintește de mâncarea de acasă, pentru că mama ne făcea des în copilărie conopidă pane.
Sunt curioasă dacă vouă vă place mai mult varianta de conopida pane la cuptor sau prăjită.

INGREDIENTE
500 gr. conopidă (buchețelele tăiate din toată conopida să cântărească 500 gr.)
4 linguri făină albă
3 ouă (la nevoie mai adaugi 1)
5-6 linguri pesmet
3 linguri parmezan ras
sare și piper după gust
Pentru servit: sos tzatziki, zeamă de lămâie
PREPARARE
Taie conopida în buchețele mai mici și spală-le.
Pune buchețelele de conopidă la fiert în apă cu sare pentru 5-7 minute. Nu mai mult!
După ce s-au fiert, pune-le într-un bol cu apă și gheață ca să se răcească. Așează-le într-o sită și lasă-le 30 minute să se scurgă de apă.
Pregătește 3 boluri/farfurii adânci: 1 cu făina, 1 cu ouăle bătute împreună cu sare și piper, iar ultimul cu pesmet și parmezan ras. Tăvălește buchețelele de conopidă prin fiecare bol, apoi așează-le pe un platou.
Prăjește-le până devin rumene pe ambele părți. Scoate-le pe șervețele de bucătărie ca să absoarbă din ulei.
!!! Dacă le faci la cuptor, așează-le pe o tavă acoperită cu foaie de copt, stropește-le cu ulei deasupra, apoi coace-le la 200°C, pentru 30-35 minute.
Vă recomand să le mâncați cu zeamă de lămâie deasupra și Sos Tzatziki.

Vezi rețeta video pe contul meu de Instagram: nicoleta.catargiu

Lasă un comentariu