Nu demult am fost la bunica (Mama Bună cum îi zic eu) în Maramureș și ca deobicei când plec de la ea mă încarcă cu tot felul de bunătăți. De data asta am primit castraveți murați, cartofi, mere, vinete coapte și conservate în borcane și fasole boabe. Am și făcut rapid o rețetă de cremă de fasole boabe extrem de gustoasă.
De îndată ce am văzut că bunica îmi dă și fasole, am știut că trebuie neaparat să fac această cremă. Se face foarte ușor, nu-ți dă mare bătaie de cap și este foarte gustoasă. Este perfectă pentru cei care țin post, sunt vegani/vegetarieni sau pur și simplu vor să mănânce ceva bunuț. Poate fi unsă pe pâine, mâncată cu crakers, pe o lipie sau simplă cu legume.
De ce am numit-o cremă de fasole și nu fasole frecată/bătută?
Simplu: pentru că am mixat totul cu blenderul vertical și nu am dat-o / frecat-o prin sită așa cum făcea bunica, nu am făcut pârgălaș, adică ceapă călită în ulei cu boia dulce, iar textura aceasta este una mai degrabă cremoasă decât lichidă. Adevărata fasole frecată/bătută, pe care o știu eu din copilărie și pe care o mâncam cu atâta poftă la bunica, include și cele trei operațiuni pe care eu le-am exclus. Am lămurit? Buuun!
Să vă mai spun că adevărata fasole frecată pe care o mâncam la bunica era însoțită și de castraveți murați sau varză murată? Mvaaaai, dar cum îmi plouă în gură în acest moment! După bunul plac, voi puteți să înlocuiți roșiile cherry sotate, cu castraveți sau varză murată,
Iată cum am făcut această cremă de fasole!
____________________________________
INGREDINTE
2 căni de fasole (cana mea este de 300 ml.)
5-6 roșii cherry
4 căței de usturoi (sau după gust)
jumătate de suc de la o lămâie
puțin pătrunjel (după gust)
ulei de măsline
Condimente: sare, piper, boia dulce, oregano uscat
____________________________________
PREPARARE
Lasă la înmuiat fasolea în apă cu o seară înainte. Peste noapte se va umfla, iar a doua zi o poți pune la fiert.
A doua zi pune apă la fiert într-o oală încăpătoare, iar când dă în clocot, adaugă fasolea și las-o la fiert 15 minute.
După 15 minute, strecoară fasolea, aruncă apa și pune fasolea în altă oală cu apa fierbinte. Repetă operațiunea asta de 2-3 ori până când apa în care fierbe fasolea este curată. Fasolea ar trebui să fiarbă în 40-45 minute.
După ce ai repetat operațiunea de care ziceam de 2-3 ori și fasolea este fiartă, pune-o într-un bol (sau în aceeași oală în care a fiert). Păstrează circa 150 ml. din ultima apa în care a fiert.
Cum facem roșiile cherry?
Pune 2-3 linguri ulei de măsline într-o tigaie și călește cei 4 căței de usturoi, având grijă să nu se ardă. După ce s-au călit, adaugă-i peste fasolea fiartă și strecurată, împreună cu sare, piper, boia și oregano uscat, toate după gust.
În aceeași tigaie în care ai călit cățeii de usturoi, mai adaugă din nou puțin ulei de măsline și sotează roșiile cherry tăiate în jumătăți, pentru 1-2 minute până devin moi.
Cu ajutorul unui blender de mână/vertical, mixează fasolea până devine ca o pastă. Poți să ajuți compoziția să devină mai fină, adaugând sucul de la jumătate de lămâie, ulei de măsline (cam 4-5 linguri), iar dacă mai este nevoie de lichid, adaugă puțin câte puțin din ultima apă în care a fiert fasolea și pe care te-am sfătuit să nu o arunci pe toată.
Gustă la final și vezi dacă mai trebuie ceva condimente. Pune crema de fasole boabe pe o farfurie sau într-un bol, peste ea stropește puțin ulei de măsline, iar deasupra pune roșiile cherry trase la tigaie și pătrunjel după gust.
Eu am mâncat crema de fasole cu crackers integrali, însă puteți să o ungeți pe felii de pâine integrală sau pe lipii. Și nu uitați de castraveți murați!
Să aveți poftă!
Cu drag, Nicoleta!
Care este varianta voastră de cremă de fasole?
Alte rețete cu fasole:
Shakshuka cu fasole si carnat
Salata cu avocado si fasole rosie
Burgeri vegetali din fasole roșie
Lasă un comentariu