Dhal indian cu linte rosie

Dhal indian cu linte roșie și cremă de cocos – o călătorie culinară în țara cu una dintre cele mai aromate bucătării din lume. De data aceasta ne ducem cu gândul și cu gustul într-o țară la care visez să ajung să o vizitez într-o zi: minunata Indie. Dacă sunteți iubitori de mâncare indiană, atunci musai trebuie să încercați rețeta!

dhal indian cu linte rosie si crema de cocos

Dhal-ul cu linte roșie și cremă de cocos este de fapt un curry sau un fel de mâncărică, așa cum îi zicem noi. Tot gustul unui astfel de preparat este dat de către condimentele bine alese (turmeric, boia dulce, fulgi de chili sau boia iute), dar și de către curry și crema de cocos, 2 ingrediente nelipsite din bucătăria indiană sau în general, din cea asiatică. La fel de nelipsit este și orezul, așa că eu ales să folosesc un orez Jasmin ca garnitură, care este foarte aromat, are un parfum specific și se potrivește de minune în acest gen de curry.

Această rețetă a fost o provocare din partea vegis.ro, care mi-au sugerat să îmi aleg niște ingrediente de pe site-ul lor și să fac o rețetă care îmi place. Primul lucru care mi-a venit în minte și pe care voiam de mult timp să-l fac, a fost acest dhal / curry cu linte roșie. De la ei am ales ingredientele de bază (lintea, orezul, curry și crema de cocos), apoi m-am pus pe treabă. A ieșit atât de bun, încât am avut o explozie de gusturi și arome în gură. Papilele mele gustative cu siguranță au dansat de la prima îmbucătură.

dhal indian cu linte rosie si crema de cocos

Vă recomand cu mare drag să faceți și voi acest dhal indian cu linte roșie și cremă de cocos pentru că se pregătește foarte ușor, nu este o rețetă foarte complicată și în plus, nu-i așa că ați vrea și voi să călătoriți măcar cu gândul și cu gustul într-o țară atât de colorată și aromată ca India?

Uite cum poți să aduci un pic din savoarea Indiei la tine în bucătărie!

____________________________________
INGREDIENTE (pentru 4 porții)
250 gr. linte roșie
1 ceapă medie, tocată mărunt
3-4 căței de usturoi zdrobiți
½ ardei gras roșu, tăiat cubulețe
1 lingură ghimbir ras
400 gr. roșii cuburi (1 conservă)
Condimente: sare, piper, turmeric, boia dulce, fulgi de chili sau boia iute, curry (toate după gust)
100 gr. crema de cocos (aveți nevoie de o cremă de cocos care are peste 50% grăsime)*
150 gr. orez Jasmin (cantitate pentru 2 porții)
800 ml. apă

*Crema de cocos o mai găsiți sub numele de coconut cream și nu e același lucru cu laptele de cocos/,,coconut milk”. Coconut milk are o concentrație mai mică de cocos și e mai lichid, pe când crema de cocos / ,,coconut cream” are o concentrație mai mare de cocos, e mai solidă (la rece se întărește) și aceasta este ideală pentru astfel de preparate, pentru că ajută la îngroșarea mâncării și o face să devină mai cremoasă.

dhal indian cu linte rosie si crema de cocos

____________________________________
PREPARARE
Pentru început pune lintea roșie într-un bol, pune apă peste ea și las-o să se hidrateze pentru cel puțin 20-30 minute. În acest timp poți să cureți și să tai: ceapa, usturoiul, ardeiul gras și ghimbirul.

Călește ceapa tocată mărunt până devine ușor moale, apoi călește pe rând usturoiul, ardeiul gras și ghimbirul. Eu călesc cu apă, nu cu ulei și adaug apă în tigaie ori de câte ori este nevoie până când toate legumele s-au călit și devin moi.

După ce s-au călit legumele adaugă condimentele enumerate mai sus și amestecă. Cantitatea de condimente va ține de fiecare dintre voi în parte, după gustul fiecăruia. Eu am adăugat câte o jumătate de linguriță din: turmeric, boia dulce, fulgi de chili și curry pudră. Gustul puteți să-l reglați la final și să mai adăugați din toate dacă simțiți nevoia.

dhal indian cu linte rosie si crema de cocos - foodieopedia.ro

Adaugă în tigaie lintea hidratată și strecurată de apă, dar și cele 400 gr. de roșii cuburi. Amestecă, lasă la foc mic aproximativ 1 minut, apoi adaugă pe rând cantitatea de apă. Eu am adaugat la început 400 ml., apoi când a scăzut apa, am mai adăugat și restul de 400 ml.

Cât timp fierbe lintea, pune apă într-o oală și fierbe la foc mic orezul Jasmin cu puțină sare. 

După ce a scăzut și restul de apă de pe linte, am adăugat cei 100 ml. cremă de cocos, am amestecat și am mai lăsat să fiarbă încă 2-3 minute la foc mic. Înainte de a adăuga crema de cocos gustă lintea să vezi dacă este fiartă. Dacă nu este fiartă mai las-o câteva minute, eventual mai toarnă puțina apă și mai apoi adaugă crema de cocos.

crema de cocos biona organic

La final gustă și vezi dacă mai trebuie condimentat cu sare, piper sau mixul de condimente menționate mai sus.

Modalitate de servire

Poți să servești dhal-ul cu linte roșie si cremă de cocos simplu, fără nicio garnitură sau cu niște orez Jasmin, care merge perfect deobicei cu acest gen de preparate indiene, datorită parfumului acestuia. Bineînțeles că poți să folosești orice alt tip de orez ai prin casă sau chiar quinoa.

Pentru a orna dhal-ul am folosit lime, dar merge și lămâie, câteva boabe de rodie, ruccola, felii de ardei iute și frunze de pătrunjel (nu am găsit coriandru, acesta se potrivește mult mai bine).

Dhal indian cu linte rosie si crema de cocos

Poate fi pus și într-o caserolă și luat la locul de muncă, la facultate sau oriunde ați merge. Dacă nu aveți posibilitatea de a încălzi mâncarea la locul de muncă, să stiți că nu necesită neaparat încălzire. Poate fi mâncat și rece.

(prânzul la pachet)

Dhal indian cu linte rosie si crema de cocos

Să aveți poftă!

Cu drag, Nicoleta!

Alte rețete cu linte roșie:
Supa crema de linte rosie si cartofi dulci
Fusilli cu ,,ragu” din linte rosie
Drob din linte roșie

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

2 Comments

  • Adeely
    ianuarie 15, 2021 12:28 pm

    Ar trebui sa stii ca amestecul romanesc numit,,curry” nu are nicio legatura cu adevaratele frunze curry din bucataria indiana…Incearca-le sa vezi cum ar trebui sa iasa de fapt.

    • Foodieopedia
      ianuarie 19, 2021 10:23 pm

      Salut! Acest ,,ar trebui sa stii” nu mi se pare spus pe un ton prea bun.
      Frunzele de curry nu se găsesc fizic in magazine, cel putin nu in cele in care imi fac eu cumparaturile.
      Dacă stii tu un magazin fizic (nu online) din care pot să cumpăr (stau in Cluj-Napoca), atunci o să incerc si cu varianta aceasta.

      Din nou, ,,ar trebui sa stii” nu e spus pe un ton foarte potrivit. Daca ai fi vrut sa imi dai o recomandare, ar fi trebuit sa te exprimi altfel. Poate cu un ,,bună”/,,salut” la inceput.

Lasă un comentariu