Orez basmati cu lapte de cocos

Orez basmati cu lapte de cocos – gustul copilăriei with a twist. Să vă spun de ce ,,with a twist”? Orezul cu lapte este unul dintre deserturile mele preferate din copilărie, pe care mama și bunica mea mi-l făcea destul de des când eram mică. Această rețetă este puțin diferită față de cea pe care toți o știm și asta pentru că am încercat să o adaptez preferințelor mele actuale.

orez basmati cu lapte de cocos

Orezul basmati cu lapte de cocos este oarecum varianta asiatică a rețetei clasice de orez cu lapte și asta datorită celor două ingrediente de bază: orezul basmati și laptele de cocos. Încă o diferență față de rețeta clasică, este și faptul că nu am folosit o cantitatea foarte mare de îndulcitor. Eu am preferat să mă limitez la o lingură de miere, cât să-i dau o tentă dulceagă, dar nu foarte dulce. Gustul final a fost ajutat și de laptele de cocos, esența de vanilie, scorțișoara, ghimbirul, dar și coaja de portocală. Eu n-am simțit nevoia de a adăuga nimic în plus, pentru mine a fost perfect așa cum a ieșit, adică deliciosoooo. Voi puteți să ajustați gustul în funcție de preferințele voastre și cât de dulce doriți să fie orezul cu lapte.

orez basmati cu lapte de cocos

Eat like a pro by Beko

Ideea acestei rețete este de fapt o provocare din partea Beko. Aceștia derulează o campanie de conștientizare a importanței unei alimentații sănătoase, iar publicul țintă sunt părinții, copiii și tinerii adolescenți. Campania ,,Eat Like a Pro” își propune să atragă atenția asupra ratei mari de obezitate infantilă la nivel global. Studiile spun că până în anul 2025, peste 70 de milioane de copii din întreaga lume vor ajunge să sufere de obezitate din cauza unei alimentații nesănătoase. Campania este susținută și de jucătorii echipei de fotbal FC Barcelona, care încurajează publicul tânăr să le urmeze exemplul, să adopte o dietă echilibrată și să-i convingă că alimentele sănătoase chiar sunt interesante și atractive (știm cu toții că tinerii nu au ,,o relație” așa de bună cu legumele).

În acest scop, Beko România m-a provocat să mă gândesc la o rețetă sănătoasă, plină de arome și vitamine și să o adaug într-un spoon plating manifesto, care să-mi poarte semnătura culinară (de aici și ideea de plating într-o lingură de porțelan).

orez basmati cu lapte de cocos

orez basmati cu lapte de cocos
orez basmati cu lapte de cocos

Am acceptat cu mare drag provocarea lor pentru că eu promovez un stil de viață sănătos și încerc să inspir pe cât mai multă lume să-și găsească echilibrul în alimentație.

În ideea că publicul țintă sunt copii și tinerii adolescenți, m-am gândit că o rețetă care îmi aduce aminte de copilărie ar fi ideală. Când eram mică alimentația mea nu a fost deloc haotică, nu am exagerat cu dulciurile, cu băuturile carbogazoase și în niciun caz cu cantitățiile. Mama a avut grijă ca noi să avem o alimentație cât mai sănătoasă și echilibrată din toate punctele de vedere. A fost foarte atentă cu noi, mereu am avut mâncare bună, gătită în casă, chiar și micile plăceri culinare pe care ni le făcea, erau bine gândite, iar pentru acest lucru îi sunt recunoscătoare.

Cu alte cuvinte, vă las mai jos rețeta acestui orez basmati cu lapte de cocos, ca să vă bucurați și voi de un desert plin de arome și fără remușcări!
____________________________________
INGREDIENTE (pentru două porții decente)
*** 130 gr. orez basmati
350 ml. lapte de cocos (coconut milk de la conservă)
400 ml. apă
coaja rasă de la jumătate de portocală
1 lingură de miere sau orice alt îndulcitor (adăugați atât cât considerați voi că vă place de dulce)
scorțișoară și ghimbir măcinat, după gust (ghimbirul poate fi omis sau înlocuit cu cardamom)
un vârf de sare
1 lingură esență de vanilie
Pentru servit: mix de fructe de pădure, mentă
Opțional: 1 lingură de fulgi de cocos

orez basmati cu lapte de cocos

*** Dacă nu ai sau nu dorești să folosești orez basmati, poți să optezi pentru orice alt tip de orez dorești tu, însă timpul de fierbere al acestuia și cantitatea de apă folosită poate să difere.

***Proporția pe care am folosit-o eu de orez / apă, a fost de 1:3 (adică 1 măsură orez, 3 măsuri de apă). Dacă vreți să faceți o cantitate mai mare de orez cu lapte, decât cea pe care am făcut-o eu, pur și simplu înmulțiți cantitatea de orez folosită la 3 și așa obțineți câți ml. de apă o să aveți nevoie.

Mai simplificat: la o cană de orez adăugați 3 căni de apă (folosiți aceeași cană)
____________________________________
PREPARARE
Pune apa la fiert într-o oală. Când începe să fiarbă, adaugă în oală orezul basmati, un vârf de sare și lasă să fiarbă la foc mic, până scade apa. După ce a scăzut apa, adaugă și  laptele de cocos în oală și lasă din nou să fiarbă la foc mic, până scade laptele de cocos.

orez basmati cu lapte de cocos

La final adaugă mierea, scorțișoara, ghimbirul, esența de vanilie, coaja de la jumătate de portocală și amestecă. Gustă și vezi dacă bobul de orez este fiert și dacă mai simți nevoia de a adauga încă puțină miere sau orice alt îndulcitor vrei să folosești. Dacă orezul nu este destul de fiert, mai adaugă aproximativ 100 ml. lapte de cocos și lasă din nou la fiert.

Ține minte să orezul va mai absorbi din lichid după stingerea focului, așa că indicat ar fi să mai lași puțin lichid în oală, ca să nu fie prea uscat orezul atunci când îl servești.

Modalitate de servire

Pune câteva fructe de pădure pe fundul unui bol, pahar sau o farfurie adâncă, adaugă orezul cu lapte peste ele, apoi deasupra ornează cu fructe de pădure, puțină coajă de portocală și mentă proaspătă. Poți să mai adaugi fulgi de cocos, scorțișoară, ciocolată rasă sau orice alte fructe dorești tu.

orez basmati cu lapte de cocos

orez basmati cu lapte de cocos

orez basmati cu lapte de cocos

A ieșit extraordinar de gustos orezul basmati cu lapte de cocos, iar combinația cu fructele de pădure este exact ceea ce trebuie. Prea bun!

Spor la gătit!

#EatLikeAPro

Cu drag, Nicoleta!

Alte rețete cu orez basmati:
Orez basmati cu naut curry. Calatorie culinara
Pui curry cu orez
Tikka Masala cu naut si orez basmati

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu