Paste umplute cu ricotta si spanac

Haideți să vă arăt cum am făcut aceste paste umplute cu ricotta și spanac, care cu siguranță vor fi pe placul vostru.

Paste umplute cu ricotta si spanac - foodieopedia.ro

De  mult timp voiam să fac rețeta asta, dar numai nu găseam tipul acesta de paste. A dat Domnu’ să le găsesc și uite ce bunătate am făcut. Mie îmi plac tare mult forma lor, pentru că poți să le umpli cu orice dorești. De data aceasta le-am făcut după rețeta clasică și binecunoscută, însă data viitoare vreau să le umplu și cu un sos cu carne.

Aceste paste umplute cu ricotta și spanac sunt extreme de delicioase și se fac mai ușor decât ai crede. Sunt excelente pentru o masă de prânz sau cină , dar și dacă ai invitați la masă și vrei să îi surprinzi cu ceva bun. Vă dau și un truc care o să vă ușureze munca: se poate pregăti în avans (ex: dimineata pentru masa de prânz sau cu 2-3 ore mai repede pentru o masă cu prietenii), când vreți să serviți pur și simplu băgați la cuptor. Așa aveți timp și pentru alte lucruri în acea zi.

Paste umplute cu ricotta si spanac - foodieopedia.ro

Sper să vă placă rețeta și să o pregătiți și voi cât de curând!

____________________________________
INGREDIENTE (4 porții)

400 gr. paste scoici (conchiglioni)
500 gr. ricotta
250 gr. spanac (eu am avut spanac opărit și congelat, pe care l-am lăsat să se decongeleze)
800 gr. pasatta de roșii
200 gr. mozzarella rasă
100 gr. parmezan ras
1 ceapă mare tăiată mărunt
3 căței de usturoi zdrobiți
sare și piper
5-6 frunze de busuioc
1 ou

____________________________________
PREPARARE

Fierbe pastele al dente în apă cu sare. Ideal ar fi să le fierbi cu 2 minute mai puțin decât scrie pe ambalaj.

Călește într-o tigaie jumătate din ceapa tocată și un cățel de usturoi. Adaugă spanacul, amestecă și lasă în tigaie 2-3 minute, la foc mic. Dacă folosești spanac proaspăt, atunci ai nevoie de 500 gr., pe care îl pui în tigaie și îl lași până scade din volum.

Între timp, în altă tigaie, călește restul de ceapă, cei doi căței de usturoi, apoi adaugă passata de roșii. Condimentează cu sare și piper și lasă la fiert 3-4 minute. La final adaugă busuiocul tocat mărunt.

Într-un bol adaugă ricotta, spanacul, doar 100 gr. mozzarella, doar 70 gr. parmezan, sare, piper, oul și amestecă cu mâna.

Strecoară pastele și umple-le cu această compoziție de mai sus. Câte o linguriță din compoziție în fiecare pastă e suficient.

Pune la baza unei tăvi mari sau a două medii sos de roșii, iar peste sosul de roșii așează pastele scoici umplute cu umplutura de ricotta și spanac.

Deasupra pune restul de mozzarella și parmezan.

Acoperă tava cu o folie de aluminiu și bag-o la cuptorul preîncălzit la 180°C, pentru 25 minute.

Au ieșit super delicioase aceste paste umplute cu ricotta și spanac și neaparat să le faceți și voi.

Paste umplute cu ricotta si spanac - foodieopedia.ro

Vezi rețeta în format video pe contul meu de Instagram: @nicoleta.catargiu

Vezi alte rețete de paste pe blog:
Pasta alla Norma – paste cu vinete si rosii
Spaghete cu ton si capere
Tagliatelle cu creveti
Penne all’arrabbiata
Fusilli cu pui
Orecchiette cu broccoli si ansoa

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

2 Comments

  • Ana
    ianuarie 10, 2024 12:40 pm

    Heeei
    Oare ce paste ai folosit?azi am fost in cautare de conchiglioni si nu am gasit .Le ai comandat de pe internet?

    • Foodieopedia
      ianuarie 10, 2024 12:47 pm

      Salut! sunt paste conchiglioni. Le-am luat de la o bacanie cu produse italienesti. Din pacate in supermarketuri nu am gasit. Vezi la Bottega Italiana daca ai la tine in zona, daca nu, poti sa comanzi de pe net.

Lasă un comentariu