Raw brownies cu nuca si curmale

Raw brownies cu nucă, curmale, ganache din ciocolată și chips de cocos –  sună delicios, nu?

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro

Am avut poftă de ceva bun, de un desert rapid, cu care să nu mă complic tare mult, așa că mi-a venit ideea de a face o rețetă de raw brownies (negrese) fără coacere. Este, poate, cea mai simplă și rapidă rețetă de brownie pe care o poți face. Ai nevoie doar de un robot de bucătărie bun, iar restul nici nu mai contează, că e joacă de copil. Pe cuvânt de foodie!

Știi care e partea cea mai faină? Pentru că sunt raw, pot fi și congelate. Adică mănânci câte bucăți ai poftă după ce le faci, apoi pe restul le pui într-o caserolă, o acoperi și o pui în congelator. Când vrei să mănânci din nou, pur și simplu scoți câteva bucăți din congelator, le lasi la temperatura camerei 10-15 minute, apoi poți să te bucuri de ele.

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro

Nu recomand mai mult de 1-2 bucăți ca porție, pentru că, chiar dacă aceste raw brownies sunt făcute cu ingrediente naturale și fără zahăr adăugat (ah, ți-am zis că nu am adăugat zahăr?), totuși sunt ușor calorice din cauza grăsimilor din miezul de nucă și a uleiului de cocos, dar și a zaharurilor din curmale. Vei vedea oricum că sunt destul de sățioase, blatul este dens și cred că te vei opri la 2 bucăți. Sper.

Mie mi-au plăcut tare mult cum au ieșit, iar acest gen de ,,prăjiturele” sunt pe gustul meu pentru că nu sunt foarte dulci, se fac rapid și nu necesită coacere.

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro

Iată cum poți să le faci și tu raw brownies:

____________________________________
INGREDIENTE
BLAT:
300 gr. miez de nucă (poți să înlocuiești cu migdale dacă nu-ti place nuca)
200 gr. curmale fără sâmburi
30 gr. pudră de roșcove (poți să folosești în schimb cacao)
30 gr. ciocolată neagră rasă (fără zahăr)
20 ml. espresso rece/cafea proaspăt făcută și răcită complet (poate fi opțional)
1 lingură esență de rom
un praf de sare
2-3 linguri din apa unde au stat la hidratat curmalele (dacă nu folosești cafea, mai adaugă 1-2 linguri de apă)

GANACHE:
1 lingură pudră de roșcove (sau cacao)
1 lingură miere
4 linguri ulei de cocos (lichid, nu în stare solidă)

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro
____________________________________
PREPARARE
Prima dată pune într-un bol curmalele fără sâmburi. Acoperă-le cu apă călduță și lasă-le la hidratat pentru aproximativ 30 minute. După 30 minute, stoarce apa de pe ele, dar păstrează puțină apă într-un pahar.

Adaugă curmalele și restul ingredientelor pentru blatul de brownies într-un robot de bucătărie și mixează-le câteva secunde până se omogenizează. Eu am adăugat și 2-3 linguri din apa de pe curmale pentru a ajuta robotul la mixat.

Pe măsură ce mixezi, oprește din când în când robotul și mai adună materialul rămas de pe pereții robotului, împingându-i cu o lingură în jos, spre lama cuțitului.

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro

Adaugă compoziția rezultată într-o tavă acoperită cu folie de plastic. Adaugă 2-3 straturi de folie ca să-ți fie mai ușor să scoți compoziția din tavă și pentru a evita ruperea foliei. Aplatizează și nivelează frumos compoziția în tavă cu o lingură udă sau cu o spatulă udă, apoi pune tava în frigider pentru 1 oră.

Eu am folosit o tavă mică, pătrată, cu dimensiunile de 16×16 cm.

SFAT

Dacă nu ai un robot de bucătărie destul de mare sau destul de puternic, (eu am modelul Philips Avance Collection), ca să intre și să mixeze deodată toate ingredietele enumerate mai sus pentru compoziția de brownie, poți să faci următarele:

-varianta 1: mixezi mai întâi nucile până se sfărâmițează, apoi pui curmalele în robot. Le combini și cu restul ingredientelor și blendezi totul pentru câteva secunde

-varianta 2: mixezi mai întâi nucile până se sfărâmițează, apoi le pui într-un bol încăpător. Pui curmalele în robot și le blendezi până devin ca o pastă/piure. Le pui peste nucă în bol și le amesteci cu mâna, apoi adaugi și restul ingredientelor și le amesteci pe toate cu mâna, până se formează o compoziție omogenă, ușor lipicioasă.

Cum faci ganache-ul?

Adaugă ingredientele pentru ganache enumerate mai sus într-un bol și amestecă-le cu o furculiță câteva secunde până se omogenizează totul bine-bine și nu mai sunt cocoloașe de la pudra de roșcove sau cacao.

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro

Dacă ai ulei de cocos solid, poți să-l topești la baie de aburi.

Toarnă ganache-ul rezultat peste ,,blatul” de brownies și nivelează rapid totul înainte de a se întări.

Deasupra ganache-ului adaugă chips de cocos, fulgi de cocos, fructe la alegere, flori comestibile sau poți să lași simplu deasupra.

Bagă din nou tava la frigider pentru 1-2 ore, scoate brownie din tavă, apoi taie cu grijă blatul în bucăți potrivite.

Ai grijă când tai, s-ar putea ca blatul să nu se fi întărit suficient!

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro

BINE DE STIUT!

Fiind un desert raw, aceste brownie pot fi depozitate într-o caserolă și puse în congelator. Eu așa fac cu orice tort sau prajiturici raw pe care le pregătesc, pentru că nu putem să le mâncăm pe toate în scurt timp.

raw brownie cu nucă - foodieopedia.ro

Sper din suflet să vă placă rețeta, iar dacă o faceți, să-mi spuneți în comentarii mai jos cum vi s-a părut sau să-mi arătați poze pe paginile mele de social media.

Cu drag, Nicoleta!

INSTAGRAM: https://www.instagram.com/nicoleta.catargiu/

FACEBOOK: https://www.facebook.com/foodieopedia/

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu