Broccoli gratinat cu bacon

Broccoli gratinat cu bacon la cuptor este o rețetă simplă, gustoasă, cu puține ingrediente și la îndemâna oricui. Sunt sigură că o va îndrăgi chiar și persoanele care nu sunt așa de mari fani ai acestei legume.

Broccoli gratinat cu bacon - foodieopedia

Această rețetă de broccoli gratinat cu bacon poate fi servit ca atare, alături de o salată sau poate fi o garnitură alături de un preparat din carne. Poți să faci în cantitate mai mare pentru că se păstrează 2-3 zile proaspăt la frigider, ba chiar poate fi luat și la pachet într-o caserolă.

Broccoli gratinat cu bacon si cascaval Delaco - foodieopedia
Mie mi se pare extrem de versatilă, rapid de făcut și fără pic de efort. Tot ce ai de făcut este să fierbi broccoli, să îl așezi într-o tavă, peste care să pui sosul format din ouă, smântână și cașcaval ras (eu am folosit cașcaval Sofia de la Delaco). La final mai adaugi deasupra un strat de cașcaval și bacon tăiat în bucăți. Ideea cu bacon mi-a venit în ultima clipă și mă bucur că l-am adăugat pentru că i-a dat un gust bun.

Este una dintre cele mai simple rețete, care poate fi servită la masa de prânz sau cină, ba chiar pregătită la o masă festivă alături de un fel principal.

Broccoli gratinat cu bacon - foodieopedia

Sper să vă placă și să faceți și voi acest broccoli gratinat cu bacon!
____________________________________
INGREDIENTE
1 căpățână mare de broccoli (600 gr.)
150 gr. cașcaval Sofia de la Delaco (dat pe răzătoare)
250 gr. smântână 20%
2 ouă
3 căței de usturoi zdrobiți (opțional, dar vă sfătuiesc să puneți)
50 gr. bacon tăiat în bucăți mai mici
sare și piper după gust

Broccoli gratinat cu bacon - foodieopedia
____________________________________
PREPARARE

Desfă căpățâna de broccoli în buchețele mai mici și pune-le la fiert 5 minute într-o oală cu apă și o linguriță de sare. După ce s-au fiert, strecoară broccoli într-o sită și lasă-l la răcit timp de 10 minute.

Între timp pune într-un bol cele două ouă, smântâna, cățeii de usturoi zdrobiți, 100 gr. cașcaval ras, sare și piper după gust. Amestecă-le cu o lingură sau cu o furculiță.

Broccoli gratinat cu bacon - foodieopedia

După ce s-a răcit un pic broccoli, așează buchețetele într-o tavă termorezistentă, apoi toarnă peste ele compoziția amestecată mai sus, iar deasupra restul de 50 gr. cașcaval ras și baconul tăiat.

Bagă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 20-25 minute, până când devine ușor maroniu deasupra.

Scoate din cuptor broccoli gratinat cu bacon și lasă să se răcească pentru 5-10 minute, apoi servește cu poftă!

Broccoli gratinat cu bacon - foodieopedia

Broccoli gratinat cu bacon - foodieopedia

Cu drag, Nicoleta!

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu