Cheesecake cu ananas si cocos

Ceva fresh, tropical care ne duce cu gândul la o vacanță: cheesecake cu ananas și cocos. Cu fiecare îmbucătură mi-am imaginat că sunt pe o insulă, bând cocktail Piña Colada și bucurându-mă de căldură.

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

Acest cheesecake cu ananas și cocos este inspirat dintr-o băutură, așa cum ziceam și mai sus, Piña Colada, care conține trei ingrediente principale: cocos, ananas și rom. ,,Infuzia” de cocos în acest cheesecake este dată de crema de cocos, nuca de cocos rasă și chips-urile de cocos de la Vegis.ro. În loc de rom (alcool) am folosit esență de rom, iar înăuntrul cremei am adăugat cubulețe de ananas.

Mi se pare că este un desert perfect pentru anotimpul cald pentru că este foarte proaspăt și răcoros. Un cheesecake extrem de simplu de pregătit, pe care poți să îl savurezi oricând ai poftă de ceva bun. Evident că poate fi făcut în orice moment din an, însă eu am să profit de el în zilele călduroase de primăvară/vară.

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

Ce trebuie să știi despre acest cheesecake

  • Vei avea nevoie de cremă de cocos (coconut cream). Eu am folosit o cremă de la conservă cu un conținut de cocos de 22%, însă poți să folosești una și peste 50%. Crema de cocos de la conservă trebuie lăsată peste noapte la frigider să se întărească înainte de a fi folosită. Se folosește doar partea solidă de deasupra.
  • Am folosit ananas de la conservă fără adaos de zahăr. Citiți eticheta diferitelor branduri și alegeți-o pe care o preferați. Nu am folosit ananas proaspăt pentru că acesta este foarte dur la mestecat. Avem nevoie de un ananas destul de moale pentru acest cheesecake.
  • Ca îndulcitor am folosit Eritritol de pe vegis.ro , însă poți să folosești zahăr sau orice alt îndulcitor. În funcție de cât de dulce vrei să fie, poți să mărești cantitatea.
  • În caz că dorești să folosești rom (alcool) în loc de esență de rom, te sfătuiesc să adaugi 1,2 linguri, apoi după preferințe poți să mai adaugi.

Dacă vrei și tu să te simți pentru câteva minute într-o vacanță tropicală, acest cheesecake cu ananas și cocos poate fi răspunsul la dorința ta.
____________________________________
INGREDIENTE
Baza
300 gr. biscuiți digestivi ( eu am folosit fără zahăr)
50 gr. nucă de cocos răzuită
120 gr. unt topit

Crema
550 gr. cremă de brânză (cream cheese)
200-250 gr. cremă de cocos (doar partea solidă din conservă)
*conserva cu cremă de cocos trebuie să o pui cu o zi înainte la frigider ca să se întărească crema
3 linguri esență de rom
250 gr. ananas tăiat cubulețe (am folosit de la conservă)
100 gr. Eritritol, zahăr sau alt îndulcitor după preferințe
15 gr. gelatină fină mărunțită
100 ml. suc de ananas (din conservă)
100 ml. lapte (poate să fie de vacă sau vegetal)

Decor
chips de cocos
*în funcție de preferințe poți să adaugi orice dorești

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

____________________________________
PREPARARE

Cum facem baza?

Mărunțește biscuiții într-un robot de bucătărie până iau forma unui nisip. Pune biscuiții mărunțiți într-un bol împreună cu nuca de cocos rasă și untul topit. Amestecă-le cu mâna sau cu o lingură. Cu mâna e mai ușor, așa vei simți dacă textura biscuiților este ca cea a unui nisip umed.

Pe fundul unei tăvi cu pereții detașabili (eu am folosit una de 24 cm.) pune foaie de copt. Pune compoziția de biscuiți și cocos în tavă și aplatizează frumos totul cu ajutorul unei linguri, a unui capac de la sticlă sau cu fundul unui pahar ( eu folosesc un pahar mic).

Bagă tava la frigider până pregătești crema.

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

Cum facem crema?

Pentru început pune gelatina într-un bol împreună cu 100 ml. suc din conserva în care a stat ananasul. Poți să folosești apă în loc de suc. Lasă gelatina să se hidrateze timp de 10 minute (se va umfla), apoi toarnă peste ea în bol 100 ml. lapte ușor încălzit. Laptele nu trebuie să fiarbă, ci să fie călduț.

Într-un bol încăpător pune crema de brânză, crema de cocos (doar partea solidă din conservă), eritritolul sau alt îndulcitor și esența de rom. Mixează-le cu ajutorul unui mixer electric timp de 1 minut, până rezultă o cremă fină.

Peste această cremă adaugă gelatina hidratată, apoi mixează din nou câteva secunde.

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

În bol adaugă ananasul tăiat cubulețe mici, apoi amestecă totul cu o lingură.

Adaugă crema peste blatul din biscuiți și cocos. Nivelează crema frumos, apoi bagă cheesecake-ul la frigider, pentru 6-8 ore sau cel mai bine peste noapte, ca să se întărească. Eu l-am lăsat peste noapte, ca să fiu sigură că se întărește complet.

Ce decor alegem?

Deasupra cremei adaugă chips din cocos ușor rumeniți într-o tigaie. Poți să adaugi orice dorești tu deasupra: bucăți de ananas, fulgi de cocos, alte fructe proaspete sau să îl lași simplu.

Odată ce s-a întărit crema, scoate cheesecake-ul din frigider și lasă-l aproximativ 5 minute la temperatura camerei. Cu ajutorul unui cuțit desprinde cheesecake-ul de jur împrejurul formei de tort, apoi desfă inelele cu grijă.

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

Taie cheesecake-ul cu ananas și cocos în felii și servește cu plăcere!

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

Cheesecake cu ananas si cocos - foodieopedia.ro

Este un desert răcoros, foarte gustos și destul de light. Mi-a plăcut mult cum s-au simțit cele trei ingrediente principale: cocos, ananas și rom (foarte subtil). Mă bucur că am pus cocos și la baza cheesecake-ului pentru că i-a dat un gust foarte bun. O ,,infuzie” de cocos peste tot.

Poftă mare!

Cu drag, Nicoleta!

Alte variante de cheesecake de pe blog:
Cheesecake cu lamaie si busuioc
Cheesecake copt cu biscuiti Oreo
Cheesecake copt cu fructe de padure
Cheesecake cu capsuni fara coacere

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

2 Comments

  • Sergiu
    mai 4, 2020 9:34 am

    Arata delicios!

    • Foodieopedia
      mai 4, 2020 6:39 pm

      Și foarte gustos 😉

Lasă un comentariu