Cheesecake la pahar cu branza pufoasa

De fiecare dată când am poftă de un desert rapid, care se face ușor, mereu fac un desert la pahar, așa cum este acest cheesecake la pahar cu brânză pufoasă și fructe de pădure.

Cheesecake la pahar cu branza pufoasa - Foodieopedia.ro

Nu sunt fana deserturilor complicate, ci mai degrabă a celor care sunt destul de simplu de preparat și care nu necesită multe ingrediente. Cred că cheesecake-ul este în top în preferințele mele, iar vara îmi place să îl pregătesc fără coacere, fie în tavă, fie la pahar, ca cel pe care vi-l arăt astăzi.

Acest cheesecake la pahar are la bază biscuiți mărunțiți, crema este cu o cremă de brânză tartinabilă, adică brânză pufoasă cu smântână de la Delaco și frișcă lichidă, iar sosul este din fructe de pădure. În loc de sosul de fructe de pădure se poate pune dulceața preferată sau fructe proaspete și semințe de chia. Crema am aromatizat-o doar cu esență de vanilie și zahăr pudră, însă poți să pui și coajă de citrice, de ex: portocală, lămâie.

Cheesecake la pahar cu branza pufoasa - Foodieopedia.ro

Cheesecake la pahar cu branza pufoasa - Foodieopedia.ro

Sper să vă placă acest cheesecake la pahar cu brânză pufoasă și fructe de pădure și să îmi spuneți cum vi se pare!
____________________________________
INGREDIENTE (5 pahare)

Baza:
190 gr. biscuiți digestivi

Crema:
2 cutii / 280 gr. brânzâ pufoasă cu smântână Delaco
200 ml. frișcă lichidă 35%
100 gr. zahăr pudră
1 lingură esență de vanilie

Sosul:
400 gr. mix de fructe de pădure congelate
2 linguri miere
1 lingură semințe de chia

Cheesecake la pahar cu branza pufoasa - Foodieopedia.ro
____________________________________
PREPARARE

Biscuiții se mărunțesc într-un robot de bucătărie până devin fini ca nisipul.

Pentru cremă punem într-un bol următoarele ingrediente și le mixăm cu mixerul până se omogenizează și devin cremoase: brânza pufoasă, frișca lichidă, zahărul pudră și esența de vanilie.

Lăsăm crema la frigider pentru cel puțin o oră.

Într-o tigaie adăugăm fructele de pădure și mierea. Amestecăm și lăsăm la foc mic până se evaporă lichidul din tigaie.

Când s-a evaporat lichidul din tigaie adăugăm semințele de chia și amestecăm. În câteva secunde sosul de va închega datorită semințelor de chia.

Cheesecake la pahar cu branza pufoasa - Foodieopedia.ro

Cum asamblăm cheesecake-ul?

La baza unui pahar adăugăm 2 linguri de biscuiți mărunțiti și îi aplatizăm cu un capac mic. Peste biscuiți adăugăm 4 linguri din cremă, nivelăm frumos cu o linguriță, iar peste cremă 2 linguri din sos.

Continuăm operațiunea la fel și cu celelalte pahare.

Cheesecake la pahar cu branza pufoasa - Foodieopedia.ro

Lăsăm cheesecake-ul cu brânză pufoasă și sos de fructe de pădure la frigider pentru câteva ore, apoi servim cu poftă.

Cheesecake-ul poate fi servit și imediat după ce este pus în pahare.

Cheesecake la pahar cu branza pufoasa - Foodieopedia.ro

Să vă fie de bine!

Cu drag, Nicoleta!

 

Alte rețete cu brânză pufoasă:
Clatite cu branza pufoasa si stafide la cuptor
Salata de oua cu branza pufoasa
Crema de vinete cu branza pufoasa

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu