Prajitura cu prune si aluat sfaramicios

Iată că am mai bifat o sfărâmicioasă, adică o prăjitură cu prune și aluat sfărâmicios. E vis de vară!

Prajitura cu prune si aluat sfaramicios - foodieopedia

Îmi stătea gândul la genul acesta de prăjitură încă de când am făcut-o pe cealaltă cu zmeură și mi-am propus să încerc și cu prune atunci când vor fi în sezon. Așa cum vă spuneam și atunci, bunica ne tot făcea prăjitură cu aluat sfărâmicios în copilărie, doar că folosea mere rase sau magiun. Magiun n-am avut, așa că am folosit prune proaspete, pe care le-am încălzit puțin într-o tigaie până au devenit moi.

Avem trei straturi delicioase: baza din aluat simplu cu făină, unt și ou, la mijloc sunt prunele moi, dulci-acrișoare, iar deasupra același aluat, doar că sfărâmițat, sub formă de mici bulgărași.

Prajitura cu prune si aluat sfaramicios - foodieopedia

Ce trebuie să știi

  • dacă nu îți plac prunele, să știi că orice fructe fac echipă bună cu această prăjitură
  • poți să folosești gem din fructe în loc de fructe proaspete
  • ca îndulcitor am folosit eritritol, însă poți să folosești zahăr sau orice alt îndulcitor, în cantitatea pe care o dorești tu, în funcție de cât de dulce preferi să fie prăjitura
  • foarte important ca untul și oul să fie reci, din frigider
  • trebuie neaparat să lași să se răcească prăjitura complet înainte de a o tăia, deoarece cât este caldă, prăjitura este sensibilă și riști ca feliile să se rupă

Prăjitura cu prune și aluat sfărâmicios este poate una dintre cele mai simple rețete de prăjituri pe care oricine o poate face, este extrem de gustoasă și după experiența mea, toată tava se va termina în prima zi. Este inevitabil.

Prajitura cu prune si aluat sfaramicios - foodieopedia

Spor la prăjiturit!
____________________________________
INGREDIENTE
700 gr. prune (cântărite cu tot cu sâmburi)
300 gr. făină integrală (poți să folosești și albă)
130 gr. unt rece (din frigider)
1 ou rece (din frigider)
120 gr. eritritol (poți să folosești zahăr sau orice alt îndulcitor)
5 gr. praf de copt
½ linguriță scorțișoară
1 lingură esență de vanilie
un praf de sare
1 lingura amidon de porumb
+ apă ( 2 linguri pentru aluat și 450 ml. pentru prune)

Prajitura cu prune si aluat sfaramicios - foodieopedia
____________________________________
PREPARARE
Într-un bol pune făina, îndulcitorul ( doar 50 gr. din cei 120 gr.), praful de copt, scorțișoara, un pic de sare și amestecă cu o lingură.

Adaugă în bol untul rece tăiat cubulețe și amestecă cu mâna toate ingredientele din bol, până când rezultă o compoziție sfărâmicioasă, ca niște bulgărași.

Prajitura cu prune si aluat sfaramicios - foodieopedia

Adaugă oul și frământă compoziția cu mâna până observi că aluatul devine omogen (când îl iei în mână nu va mai fi la fel de sfărâmicios ca la pasul precedent, ci va fi mai compact). La nevoie adaugă 1, 2 linguri de apă rece. Eu am adăugat 2 linguri.

Pune hârtie de copt într-o tavă pătrată. Am folosit una de 23 x 20 cm (poți să folosești și o tavă rotundă de tort/tartă de 24 cm.)

Din aluatul format, pune separat într-un bol doi pumni plini, iar restul aluatului aplatizează-l cu mâna sau lingura în tava acoperită cu foaie de copt. Pune tava în frigider până te ocupi de prune.

Spală și scoate sâmburii prunelor. Taie prunele în cubulețe mai mici, pune-le într-o oală sau într-o tigaie încăpătoare împreună cu esența de vanilie, restul de 70 gr. de eritritol sau orice alt îndulcitor folosești, 450 ml. apă și amestecă.

Lasă să fiarbă la foc mic timp de 10-15 minute, amestecând din când în când, până când vezi că prunele devin moi și nu mai este lichid în tigaie. La nevoie mai adaugă apă.

După ce prunele au devenit moi și apa s-a evaporat din tigaie, pisează-le de câteva ori cu un instrument de făcut piure, apoi adaugă 1 lingură de amidon de porumb și amestecă.

Prajitura cu prune si aluat sfaramicios - foodieopedia

Pune prunele deasupra aluatului, apoi deasupra prunelor presară restul de aluat păstrat la început.

Bagă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C, pentru 30-35 minute, până când se rumenește aluatul deasupra. În funcție de cuptorul tău, va trebui să ajustezi temperatura și timpul de coacere. Eu am cuptor electric și am folosit coacerea sus-jos.

După ce s-a rumenit deasupra, scoate tava din cuptor și lasă prăjitura cu prune să se răcească complet (1-2 ore), pentru a o putea tăia frumos.

Taie prăjitura cu prune și aluat sfărâmicios în bucăți potrivite, apoi servește cu poftă!

Prajitura cu prune si aluat sfaramicios - foodieopedia

Să vă fie de bine!

Cu drag, Nicoleta!

 

Alte rețete cu prune care s-ar putea să îți placă:

Galette cu prune
Crumble cu prune si coacaze negre
Mar copt cu nuca si magiun de prune

 

Mă găsești și pe:

INSTAGRAM: https://www.instagram.com/nicoleta.catargiu/

FACEBOOK: https://www.facebook.com/foodieopedia/

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu