Salata cu mozzarella si nectarine

Vă plac combinațiile de gusturi dulce-sărat? Dacă da, această salată cu mozzarella și nectarine cu siguranță o să vă încânte papilele gustative.

Salata-cu-mozzarella-nectarine-si-prosciutto-foodieopedia.ro

Îmi plac salatele și încerc să le dau viață, în sensul că încerc să folosesc ingrediente diferite într-o salată, ale căror gusturi să fie în contrast. Așa cum este și aceasta: dulce-sărat.

Este o salată care se potrivește perfect pentru zilele călduroase de vară, în care putem să punem cele mai proaspete ingrediente. Eu am folosit ruccola, însă dacă nu îți place poți să folosești baby spanac sau mix de salată. Am pus nectarine pentru că începe sezonul lor și ar fi păcat să nu profităm de ele. Am găsit la magazin și cele mai gustoase roșii cherry, dar și cea mai parfumată mentă. Pentru că prosciutto face echipă bună cu mozzarella, cel puțin așa am văzut pe la italieni, ar fi fost culmea să nu adaug și acest produs în salată. Textura moale a mozzarellei fresca de la Delaco s-a potrivit de minune cu părțile crocante ale celorlalte ingrediente.

Salata-cu-mozzarella Delaco-nectarine-si-prosciutto-foodieopedia.ro

O astfel de salată poate fi adaptată după propriile gusturi, așadar folosește-ți imaginația și fă combinații de gusturi inedite pentru un prânz, o cină lejeră sau pentru o ocazie mai specială în care ai invitați la masă. Propunerea mea pentru tine este aceasta: salată cu mozzarella, nectarine și prosciutto.

Tu ce alte sugestii ai?
____________________________________
INGREDIENTE (2 portii)
200 gr. mozzarella fresca de la Delaco
2 nectarine
2 pumni ruccola
1 pumn roșii cherry (am folosit mix de roșii cherry)
3-4 felii de prosciutto crudo (persoanele care sunt vegetariene pot să excludă acest ingredient)
¼ ceapă roșie
1 crenguță mentă proaspătă (poate fi înlocuită cu busuioc proaspăt)
Dressing: 1 linguriță ulei de măsline, 1 linguriță miere, 1 linguriță muștar, 1 lingură oțet balsamic
Condimente după gust: sare, piper

Salata-cu-mozzarella-nectarine-si-prosciutto-foodieopedia.ro
____________________________________
PREPARARE

Taie mozzarella în felii potrivite. Spală și taie roșiile cherry în jumătăți sau sferturi.

Salata-cu-mozzarella-nectarine-si-prosciutto-foodieopedia.ro

Spală și taie nectarinele în sferturi sau în felii mai subțiri.

Așează ruccola în bolul sau platoul în care dorești să servești salata, apoi adaugă restul ingredientelor: roșiile, ceapa roșie, prosciutto (felii întregi sau rupte în bucăți mai mici), nectarinele, mozzarella și menta.

Deasupra adaugă dressingul menționat în lista de ingrediente, plus extra 2-3 stropi de ulei de măsline și piper peste feliile de mozzarella.

Este o salată fresh, foarte gustoasă, care își va avea loc pe masa mea des de acum încolo.

Salata-cu-mozzarella-nectarine-si-prosciutto-foodieopedia.ro

Poftă mare!

Cu drag, Nicoleta!

Alte salate cu mozzarella:
Salata rece cu tortellini si mozzarella

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu