Paste chiar și într-o salată? Da! Iar salata asta de paste cu anghinare este delicioasă și sunt sigură că o să îți placă și ție!
Vara fac salate cu paste în diferite combinații. Îmi place faptul că pot să fac o cantitate mare și să am pe mai multe zile. Genul acesta de rețetă este foarte versatilă și poți să pui orice ingrediente ai la îndemână. Nu e musai să faci ca mine, dar mi-ar plăcea să încerci și varianta mea de salata de paste cu anghinare.
Așa cum v-am arătat și la finalul reels-ului (vezi pe Instagram), salata se poate lua și la pachet într-o caserolă la lucru sau la un picnic. Se mănâncă rece la prânz sau la cină.
Sper să vă placă rețeta și să o pregătiți și voi!
____________________________________
INGREDIENTE (pt. 3-4 porții)
200 gr. fusilli (poți să folosești orice alt tip de paste: farfalle, orecchiette, penne, scoici, tortellini)
8-10 roșii cherry
10-12 măsline negre (poți să folosești și verzi)
100 gr. mini mozarella
4-5 bucăți de anghinare în ulei (este opțional dacă nu vă place sau nu găsiți)
5-6 frunze de busuioc proaspăt
un pumn plin de baby spanac
dressing: 3 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de oțet balsamic, un cățel de usturoi zdrobit
sare și piper după gust
* în funcție de preferințe poți să adaugi alte ingrediente: bacon crocant, castraveți, ceapa roșie/verde, alt tip de salată verde, avocado, porumb, fasole, broccoli, telemea etc.
____________________________________
PREPARARE
Am fiert pastele în apă cu sare conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Într-un bol am pus pastele fierte împreună cu roșiile cherry tăiate în bucăți mai mici, măslinele tăiate în rondele mai mici, mini mozzarella tăiată în jumătate, anghinarea tăiată în bucăți mai mici, busuiocul tăiat mărunt și baby spanacul spălat.
Ingredientele pentru dressing le-am pus într-un borcan și le-am amestecat.
Am pus dressing-ul în bol, am condimentat cu sare și piper după gust, apoi am amestecat bine toate ingredientele.
Servește salata de paste cu anghinare la prânz sau cină.
Vezi rețeta video pe contul meu de Instagram: @nicoleta.catargiu
Vezi blog și: Salata de paste caprese
Lasă un comentariu