Salata de sfecla rosie cu brânză feta și miez de nucă este una dintre salatele pe care le pregătesc în special la masele festive, cu ocazii speciale și este foarte apreciată de cei dragi.
Dacă îți place sfecla, atunci trebuie să încerci această rețetă de salata de sfecla rosie.
Prima dată am mâncat această salată de sfeclă roșie făcută de mătușa mea în urmă cu 2-3 ani. La început mi s-a părut puțin ciudat și nu știam ce gust poate să aibă toate aceste ingrediente combinate.
Ei bine, pe mine m-a cucerit de la prima lingură. Este o salată deosebită, pe care poți să o mănânci simplă sau chiar lângă o bucată de carne (ex: friptură de vită). Nu vă lăsați înșelați de aspectul preparatului, multora dintre voi o să vi se pară ciudat, poate neaspectuos. Pe cuvânt vă spun că este foarte gustoasă.
Vă invit și pe voi să încercați această salată de sfeclă roșie cu brânză feta și nuci!
Iată rețeta:
____________________________________
INGREDIENTE:
2 sfecle mari fierte
2 căței de usturoi
3-4 linguri de maioneză de casă
100 gr. brânză feta
sare, piper (după gust)
1 mână de miez de nucă
pătrunjel proaspăt tocat
____________________________________
PREPARARE:
Fierbe sfecla 30-40 minute până devine moale (ar trebui să intre furculița ușor în ea). Cât timp fierbe sfecla poți să faci maioneză (vezi rețeta mea AICI )
După ce este fiartă sfecla, las-o să se răcească complet, iar apoi tai-o cu cuțitul în bucăți mici (cubulețe) și pune-o într-un bol încăpător.
Taie mărunt și pătrunjelul, zdrobește usturoiul și taie brânza feta în buculețe potrivite.
Verifică dacă s-a răcit sfecla, apoi pune peste ea maioneza, pătrunjelul și usturoiul. Condimentează cu sarea și piper după gust, apoi amestecă. bine toate ingredientele.
Pregătește separat pe o farfurie niște brânză feta și nuci și ori de câte ori simți nevoia, poți să le mai adaugi în salată. Toate aceste ingrediente merg foarte bine împreună.
De data aceasta eu am preferat să mănânc salata cu sfeclă roșie, brânză feta și nuci pe niște bucăți de chifle integrale cu semințe, dar dacă pregătiți o masă festivă, această salată merge foarte bine ca garnitură la o bucată de carne sau pur și simplu ca o salată aperitv alături de alte preparate.
Poftă bună și spor la gătit!
Cu drag,
Nicoleta! 🙂
P.S. Nu uitați să dați și un LIKE paginii de Facebook pentru a fi la curent tot timpul cu ultimele mele rețete. Click aici -> Foodieopedia .
Lasă un comentariu