Shakshuka cu năut si telemea de vacă poate fi un mic dejun sau un brunch pe măsură. Sățios, gustos și plin de savoare, Shakshuka te va cuceri de la prima încercare.
Shakshuka, pe înțelesul tuturor, este un preparat care constă în ouă poșate în sos de roșii sau ,,ouă în purgatoriu”, așa cum mai este denumit de unii. Este un preparat ce își are originea în Nordul Africii și este extrem de versatil. Alegerea mea de data aceasta a fost să folosesc năut și telemea de vacă de la Delaco și s-au potrivit excelent.
Fiindcă este atât de versatil, dacă nu îți place năutul, poți să îl elimini din lista de ingrediente sau să folosești alte leguminoase: linte, fasole albă sau roșie. Pot fi adăugate și extra legume, de exemplu, măsline, spanac, dovlecel, vinete. Mereu îmi place să adaug și brânzeturi ca, parmeazan, cașcaval, mozzarella, însă în ultima vreme am tot repetat rețeta cu telemea de vacă, pe care o adaug și în sos, dar și deasupra la final și îmi place tare mult cum iese.
Shakshuka – un brunch pe cinste
Noi o servim cel mai des ca un mic dejun târziu, adică ,,brunch” și prefer de multe ori să mănânc direct din tigaie, cât timp încă este fierbinte. Ba chiar bag și un colț de pâine în oul moale.
Se poate face în tigaie pe aragaz sau într-o tavă la cuptor. Pe blog mai am o variantă de Shashuka făcută la cuptor: Shakshuka – oua posate in sos de rosii.
Sunt curioasă oare câți dintre voi ați făcut această rețetă, iar dacă nu ați pregătit-o până acuma, vă încurajez cu drag să o faceți!
Iată de ce aveți nevoie:
____________________________________
INGREDIENTE (pentru 2 sau 3 porții)
3 ouă
100 gr. năut fiert
60 gr. telemea de vacă Delaco
250 gr. sos de roșii (polpa di pomodori)
1 ceapă roșie mică, tăiată mărunt (poate fi înlocuită cu ceapă galbenă)
3-4 căței de usturoi
1 ardei kapia sau ardei gras tăiat cubulețe
Condimente după gust: sare, piper, chimen măcinat, boia dulce
Opțional: 4-5 roșii cherry (dacă folosești conservă de roșii cuburi, atunci nu mai este nevoie să folosești și extra roșii)
____________________________________
PREPARARE
Călește pe rând la foc mic: ceapa tăiată mărunt, cățeii de usturoi zdrobiți, ardeiul kapia tăiat cubulețe și roșiile cherry tăiate în sferturi, până când toate legumele devin moi. Amestecă din când în când.
Adaugă sosul de roșii și condimentele după gust, apoi amestecă și lasă la fiert la foc mic timp de 10 minute, până vezi că se reduce sosul de roșii.
În ultimele 3 minute adaugă năutul și doar 30 gr. telemea de vacă mărunțită. Amestecă și lasă să fiarbă încă 3 minute.
La final fă mici găuri în sos cu o lingură și adaugă în acele găuri câte un ou. Acoperă tigaia cu un capac și lasă ouăle să se gătească la foc mic, până când vezi că albușul s-a coagulat complet, iar gălbenușul este ușor moale (aproximativ 5-7 minute). Dacă îți plac ouăle făcute tari, poți să lași gălbenușul să se gătească complet.
După ce s-au gătit ouăle, adaugă deasupra restul de 30 gr. telemea tăiată cubulețe și pătrunjel proaspăt tocat.
Servește Shakshuka cu năut și telemea cât timp încă este caldă.
Înfinge un colț de pâine în ou și mănâncă cu poftă!
Cu drag, Nicoleta!
Mă găsești și pe:
INSTAGRAM: https://www.instagram.com/nicoleta.catargiu/
FACEBOOK: https://www.facebook.com/foodieopedia/
Lasă un comentariu