Supa thailandeza cu lapte de cocos

De data aceasta v-am pregătit ceva mai exotic – o supă thailandeză cu lapte de cocos servită alături de niște tăiței / noodles konjac (shirataki).

O nouă călătorie culinară pe blog ne duce direct în Thailanda. Am ținut cont de sugestiile voastre, mulți mi-ați spus că ați vrea să vedeți o rețetă thailandeză light, așa că m-am pus pe treabă și asta a iesit: o supă thailandeză extraordinar de aromată și parfumată. O explozie de gusturi, care te vor cuceri instant.

supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

Despre bucataria thailandeza

Bucătăria thailandeză este mai degrabă un fusion între mai multe bucătării din întreaga Asie, cu preponderență din China și India. Amândouă sunt pline de culoare, unde condimentele și ierburile aromatice sunt primare pentru a da gust oricărui preparat.

Principalele ingrediente nelipsite în bucătăria thailandeză sunt: pudra curry, turmeric, chimen, nucșoară, scorțișoară, ghimbir, usturoi, ardei iute (proaspăt sau uscat), lemon grass, coriandru, menta, busuioc lămâios, chives, pastă curry, sosul de pește (fish sauce), pastă de creveți (shrimp paste), pastă de soia. Referitor la legume, din câte am citit, se pare că folosesc toată gama de legume existente. Ca garnitură, cel mai des folosesc orezul (ce surprinză, nu?) și tăițeii din orez (rice noodles). 

Mâncarea thailandeză este o combinație de diferite gusturi, între dulce, sărat, acru și picant. Dacă toate cele patru gusturi se găsesc în aceeași farfurie, ele trăiesc într-o armonie perfectă.

 supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

Despre taiteii Konjac (Shirataki Noodles)

  • tăițeii din Konjac Glucomannan provin din rădăcina unei plante cu același nume (din rădăcină se face făina Yum, din  care se obțin tăiețeii)
  • conțin o cantitate mare de fibre solubile în apă, care ajută la senzația de sațietate, dar și la scăderea glicemiei, a colesterolului și a zahărului din sânge (sunt perfecți pentru oricine ține dietă, dar și pentru diabetici)
  • nu conțin deloc zahăr, grăsimi sau soia
  • sunt niște tăieței fără gluten (perfecți în special pentru cei care suferă de boala Celiacă)
  • pe 100 gr. au foarte puține calorii (6,4 kcal), dintre care: carbohidrați 0,5 gr., fibre 4,5 gr., iar proteine 0 gr.
  • în pachetul în care sunt ambalați stau într-un lichid, de aceea înainte de a-i pune la fiert trebuie să-i puneți într-o strecurătoare și să-i clătiți sub un jet de apă
  • ca modalitate de gătire, aceștia nu au nevoie mai mult de 2-3 minute de fierbere
  • au un gust neutru și trebuie ajutați prin diferite condimente, ierburi sau sosuri ușoare/light

lapte de cosos si taitei konjac - biosano.ro

** atât laptele de cocos, cât și tăițeii Konjac îi găsiți pe Biosano.ro **

Această supă thailandeză cu lapte de cocos și tăieței Konjac este … n-am cuvinte, sincer vă spun, și nu că vreau să laud rețeta, dar am sărit și m-am bucurat ca un copil când am luat prima îmbucătură. Este prea bună! Papilele mele gustative erau în extaz și dansau. Trebuie să recunosc că am fost puțin sceptică în privința folosirii laptelui de cocos într-o supă, dar să știți că a dat un gust neașteptat de bun.

Ce ingrediente am folosit pentru această supă

Ingredientele care au dat nota thailandeză acestui preparat au fost: pudra curry, turmericul, boia dulce, boia iute, coriandrul, ghimbirul ras și laptele de cocos. Fără aceste ingrediente supa ar fi fost una normală. Ar fi trebuit să folosesc pastă curry (curry paste), însă nu am găsit, dar m-am adaptat și am pus în schimb 2 linguri de pastă de tomate.

Dacă nu găsiți tăiței / noodles Konjac sau prețul acestora vi se pare prea mare, să știți că supa poate fi servită și cu orez fiert simplu sau cu tăiței din orez. Modalitatea de gătire este banal de simplă, lucru care este specific bucătăriei asiatice.

supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

Trebuie să încercați și voi această supă thailandeză cu lapte de cocos!

Acelora dintre voi care sunteți ,,aventurieri” de gusturi mai puțin obișnuite sunt sigură că o să vă placă la nebunie.
____________________________________
INGREDIENTE (2-3 porții)
1 cartof dulce
250 gr. ciuperci champignon brune (pot fi și albe)
½ ardei galben (l-am avut în casă și l-am folosit, însă poate fi opțional)
1 mână păstăi verzi
1 ceapă
2 căței de usturoi
1 lingură ghimbir proaspăt ras
2 linguri pastă de tomate (n-am găsit pastă curry  și am înlocuit cu pastă de tomate)
150 ml. lapte de cocos de pe Biosano.ro
1 lingură ulei de măsline

Condimente: 1 lingură pudră curry, 1 linguriță rasă de boia dulce, un vârf de linguriță de boia iute, ½ linguriță de turmeric (mai gasiți cu numele de curcuma), sare și piper (după gust)
Pentru servire: tăiței / noodles din konjac de pe Biosano.ro
Pentru garnisit supa: ceapă roșie, ceapă verde, coriandru, felii de lime

supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

Notă
  1. După cum v-am mai spus în celelalte rețete, pentru călit eu folosesc la început 1 lingură de ulei de măsline, apoi adaug treptat puțină apă.
  2. Legumele folosite de mine (cartoful dulce, ciupercile, ardeiul galben, păstăile verzi) pot fi înlocuite cu orice alte legume vreți voi: broccoli, conopidă, dovlecel, morcov, mazăre verde, ardei gras roșu/verde etc.

____________________________________
PREPARARE
Pune o lingură de ulei de măsline într-o oală, adaugă ceapa tocată mărunt și soteaz-o la foc mic timp de 3-4 minute. Adaugă și ardeiul galben tăiat cubulețe și călește-l 1-2 minute. Amestecă din când în când. După acest timp, pune în oală și usturoiul, amestecă și lasă totul la călit încă 1 minut la foc mic.

Adaugă ghimbirul, condimentele (1 lingură pudră curry, 1 linguriță de boia dulce, un vârf de linguriță de boia iute, ½ linguriță de turmeric/curcuma) și cele 2 linguri de pastă de tomate, amestecă toul bine-bine și lasă pe foc încă 20-30 secunde.

Adaugă în oală cartoful dulce curățat de coajă și tăiat cubulețe, fasolea verde și ciupercile brune, tăiate în felii mai mici. Nu înlătura coaja ciupercilor, trebuie doar să le ștergi puțin cu un servețel de bucătărie! Amestecă totul, adaugă apă cât să acopere legumele (eu am pus 3 pahare de 250 ml.) și lasă la fiert timp de 10-15 minute, până când cartofii dulci sunt moi.

supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

După cele 15 minute adaugă 150 ml. lapte de cocos și mai lasă la fiert încă 5 minute. La final gustă și potrivește gustul cu sare și piper.

Cum pregătim tăițeii konjac?

În primul rând, pune apă la fiert într-o oală.

Scoate tăițeii konjac din pungă, pune-i într-o strecurătoare și limpezește-i sub un jet de apă.

Când începe să fiarbă apa în oală, pune teițeii la fiert timp de 2-3 minute (vei vedea instrucțiunile de gătire și pe ambalaj). După ce au fiert, strecoară-i și pune-i separat într-un bol.

Modalitate de servire a supei thailandeze

Supa ar trebui să fie fiartă deja, așa că este timpul să trecem la plating / aranjatul în farfurie.

Pune jumătate din tăițeii konjac într-o farfurie adâncă sau într-un bol. Peste aceștia adaugă 2-3 polonice din supă (încearcă să pui și zeamă și legume suficiente).

Deasupra supei adaugă câteva frunze de coriandru proaspăt, ceapă verde, ceapă roșie și stoarce o felie mică de lime peste tot preparatul.

Mănâncă supa cu bețișoare și linguri chinezești sau cu o lingură normală.
supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

Este ceva de vis!

Încercați și voi o supă thailandeză cu lapte de cocos!

supa thailandeza cu lapte de cosos si taitei konjac - foodieopedia.ro

Cu drag,
Nicoleta!

Alte rețete cu lapte de cocos:
Supa crema de dovleac cu lapte de cocos
Curry cu naut si lapte de cocos
Orez basmati cu lapte de cocos

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

2 Comments

  • ion
    octombrie 29, 2018 7:44 pm

    hello! si ghimbirul?!

    • Foodieopedia
      octombrie 29, 2018 7:50 pm

      Am corectat, l-am scris la lista de ingrediente, dar am uitat să-l menționez la pași. Scuze! Se pune deodată cu toate condimentele, după ce ai călit ceapa, usturoiul și ardeiul galben.

Lasă un comentariu