Tagliatelle cu sos alb cu brânză cottage

Îmi place mult brânza cottage și o mănânc în multe feluri. De data aceasta am adăugat-o într-o rețetă de tagliatelle cu sos alb cu brânză cottage și somon afumat. Am rămas extrem de plăcut suprinsă de rezultat.

Tagliatelle cu sos alb cu branza cottage - foodieopedia

Cottage cheese sau brânzica de vaci probabil este cel mai des consumată de voi la micul dejun, la fel cum o fac și eu. Cel mai des o mănânc cu ouă sau fac diferite toast-uri cu ea. Însă să știți că se pot face diverse rețete cu ea. Pentru aceste tagliatelle cu sos alb am folosit cottage cheese 2,2% de la Delaco. Am pornit de ideea unui sos alfredo, pe care l-am reinterpretat puțin. Textura este fix ceea ce mi-am dorit, iar gustul peste așteptări.

Tagliatelle cu branza cottage Delaco- foodieopedia

Tot pentru aceste tagliatelle cu sos alb am folosit somon afumat pentru un gust extra. Dacă nu vă place somonul puteți să îl omiteți sau să adaugați: ciuperci, mazăre verde, bacon, pui tras la tigaie etc.

Mie mi-au plăcut tare mult la gust, dar și faptul că sosul este mai degrabă bogat în proteine, decât în grăsimi, la fel ca la un sos alfredo obișnuit.

Tagliatelle cu sos alb cu branza cottage - foodieopedia

Sper să vă placă și vouă aceste tagliatelle cu sos alb cu brânză cottage și somon afumat!
____________________________________
INGREDIENTE
200 gr. tagliatelle
350 gr. cottage cheese 2,2% Delaco
200 ml. lapte
100 gr. somon afumat, tăiat cubulețe
1 linguriță amidon de porumb
150 gr. parmezan ras
Condimente după gust: sare, piper, nucșoară și usturoi pudră
un pumn de pătrunjel proaspăt

Ingrediente Tagliatelle cu sos alb cu branza cottage - foodieopedia
____________________________________
PREPAPARE

Fierbe tagliatellele într-o oală cu apă conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

Pune o lingură de ulei de măsline într-o tigaie și călește la foc mic somonul câteva secunde.

Modalitatea de preparare Tagliatelle cu sos alb cu branza cottage - foodieopedia

Adaugă într-un robot de bucătărie laptele, cottage cheese și mixează de 2-3 ori.

Toarnă compoziția în tigaie peste somon. Adaugă lingurița de amidon de porumb și condimentele după gust. Pune tagliatellele fierte al dente în tigaie și amestecă.

Compoziția ți se va părea prea lichidă, însă se va îngroșa în câteva secunde. După ce vei adăuga și parmezanul, vei avea o textură și mai cremoasă.

Rade 150 gr. parmezan și adaugă-l în tigaie. Amestecă ușor pastele.

Servește aceste tagliatelle cu sos alb cu brânză cottage și somon cu puțin pătrunjel proaspăt tocat deasupra. Extra poți să mai pui piper proaspăt măcinat.

Tagliatelle cu sos alb cu branza cottage - foodieopedia

Servește tagliatelle cât timp sunt calde.

Poftă mare!

Cu drag, Nicoleta!

Alte rețete cu brânză cottage:
Chec cu afine si cottage cheese
Pancakes cu cottage cheese
Banana split cu branza de vaci, fructe de padure si nuci
Rulouri de vinete umplute cu brânză de vaci

DISTRIBUIE DACĂ ȚI-A PLĂCUT!

Ar putea să vă mai placă

Lasă un comentariu