Cheesecake cu lămâie și busuioc este un desert aromat, gustos și pe departe cel mai interesant cheesecake pe care l-am făcut până acuma. Când spun ,,interesant” mă refer la combinația de gusturi, pentru că nu foarte multă lume s-ar fi gândit să pună vreodată busuioc într-un desert.
Ideea de a face acest cheesecake mi-a venit când am fost în vizită la Roca Bruna, unde Raul Vidican ne-a servit o tartă cu lămâie și busuioc și mi-a plăcut extrem de mult combinația de gusturi. A fost ca o gură proaspătă de aer. Atunci am știut că trebuie neaparat să fac cât de repede un desert, așa că m-am gândit la cel mai simplu dintre toate, adică un cheesecake.
Repejor am pus în practică o rețetă și mi-a ieșit un cheesecake delicios, fresh și să știți că busuiocul nu se simte extrem de tare, ci îi dă o aromă foarte bună.
Ce trebuie să știi
- folosesc doar biscuiți digestivi atunci când fac cheesecake, nu biscuiți simpli, cei clasici, pe care îi mâncam în copilărie (știți la care mă refer). Folosesc de la Gullon, cu sau fără zahăr, însă orice alți biscuiți digestivi găsești în supermarket sunt în regulă
- îndulcitorul folosit de mine este eritritol, dar poți să folosești orice alt îndulcitor sau zahăr
- cantitatea de îndulcitor sau zahăr poți să o mărești în funcție de preferințe
Sper să vă placă rețeta de cheesecake cu lămâie și busuioc și să o pregătiți și voi cât de curând!
____________________________________
INGREDIENTE
Blat:
300 gr. biscuiți digestivi
100 gr. unt topit
Crema:
600 gr. cremă de brânză
150 gr. iaurt grecesc 2%
4 ouă
2 lămâi
10-12 frunze mari de busuioc proaspăt
150 gr. eritritol (poți să folosești zahăr, zahăr pudră sau alt îndulcitor)
2 linguri esență de vanilie
____________________________________
PREPARARE
Cum facem blatul
Mărunțește biscuiții într-un robot de bucătărie, pune-i într-un bol împreună cu untul topit, apoi amestecă.
Dacă nu ai robot de bucătărie, alternativa ar fi să pui biscuiții într-o pungă de plastic și să îi mărunțești cu un pahar sau cu un sucitor.
Pune biscuiții cu untul într-o tavă de tort acoperită cu foaie de copt la bază și unsă cu puțin unt sau ulei, atât la bază, cât și pe marginile tăvii. Aplatizează biscuiții cu o lingură, cu un capac de sticlă sau cu fundul unui pahar plat.
Îmbracă tava cu folie de aluminiu (ți-am explicat mai jos motivul), apoi bagă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 10 minute, cât să se rumenească biscuiții.
Tava folosită de mine are diametrul de 26 cm și este cu pereții detașabili.
Cum facem crema
Crema de brânză, iaurtul, eritritolul, esența de vanilie, coaja de la cele două lămâi și zeama de la 1 lămâie se pun într-un bol, apoi se mixează cu mixerul până se omogenizează toate ingredientele. Nu insista mult cu mixatul. Nu am adăugat ouăle de la început pentru că este important să verificăm dacă crema mai trebuie îndulcită după ce am adăugat lămâia. În cazul în care dorești să fie mai dulce, poți să mai pui în plus îndulcitor, până ajungi la gustul potrivit.
Adaugă acum și ouăle, mixează până se amestecă, apoi pune în bol și busuiocul tăiat mărunt și amestecă totul cu o lingură de lemn sau cu o spatulă din silicon.
Scoate tava din cuptor, lasă blatul din biscuiți să se răcească măcar 10 minute, apoi adaugă crema de brânză deasupra blatului. Nivelează frumos crema deasupra, apoi bagă din nou tava la cuptorul preîncălzit la 160°C, pentru 45-50 minute.
Important de știut. Foarte important.
- Am cuptor electric, am pus coacerea sus-jos, cu ventilație. Timpul de coacere poate să difere în funcție de cuptorul fiecăruia.
- Tava de tort trebuie pusă într-o altă tavă, mai lată, în care să adaugi 2 pahare de apă, adică vom coace cheesecake-ul la baie de aburi (Bain Marie). După cum bine ai văzut, de data aceasta vom avea nevoie de o temperatură mai mică (160°C), pentru a se coace mai lent și pentru a nu se crăpa crema deasupra.
- Folia de aluminiu se păstrează în continuare pentru a nu intra apa în interiorul tăvii. Am pus folia de aluminiu de la început pentru că altfel mi-ar fi fost greu să o pun, tava fiind deja fierbinte după rumenirea blatului de biscuiți.
- După cele 45-50 minute vei vedea că marginile cremei sunt ușor rumenite, iar crema chiar dacă ți se pare că este umflată (se mai întâmplă să se umfle în mijloc ca un sufleu), nu te speria, ea se va lăsa în jos după ce scoți tava din cuptor. De asemenea, în mijloc crema se va mișca ca o gelatină, lucru total normal. Ea se va întări după ce se va răci.
- După ce s-a copt cheesecake-ul, deschide ușa cuptorului, însă lasă în continuare tava în cuptor pentru 10-15 minute. Acest lucru ajută ca cheesecake-ul să se răcească treptat și să nu crape crema deasupra.
După acest pas, lasă cheesecake-ul să se răcească complet timp de 3-4 ore sau peste noapte la frigider (îl băgăm la frigider doar după ce nu mai este fierbinte).
După ce s-a răcit cheesecake-ul, desprinde-l cu un cuțit de jur împrejurul tăvii, apoi deschide marginile detașabile ale tăvii.
Noi l-am servit cu fructe proaspete și puțin zahăr pudră deasupra, însă poți să optezi pentru un gem de zmeură sau din mix de fructe de pădure, pe care să îl pui deasupra fiecărei felii.
Taie cheesecak-ul cu lămâie și busuioc în felii potrivite și servește cu poftă!
Să vă fie de bine!
Cu drag, Nicoleta! 🙂
P.S. vezi și celelalte rețete de cheesecake de pe blog:
Cheesecake copt cu fructe de padure
Cheesecake cu ananas si cocos
Mini-Cheesecake la cuptor
Cheesecake la pahar cu ricotta și granola
Raw cheesecake cu zmeura
Cheesecake cu capsuni fara coacere
Lasă un comentariu